Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:03 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alianta PNL-PD are drept obiectiv debarcarea actualilor guvernanti

ro

07 Oct, 2003 00:00 741 Marime text

Democratii constanteni isi ingroasa randurile

Dupa ce, la sfarsitul saptamanii trecute, au fost desemnati de o parte si de alta cate cinci reprezentanti din partea Partidului National Liberal si Partidului Democrat, pentru a forma Consiliul Judetean de conducere al acestei aliante, ieri, purtatorii de cuvant desemnati prin consens au dat piept cu ziaristii constanteni. Consilierul local municipal al PNL, Dan Culetu, si vicepresedintele democrat Dumitru Moinescu s-au aflat pentru prima oara de aceeasi parte a mesei. Dan Culetu a subliniat faptul ca prima intalnire de lucru, ce a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute, s-a desfasurat sub auspicii bune. Dialogul a avut drept scop armonizarea celor doua pozitii ale liberalilor si democratilor. Cei doi reprezentanti ai aliantei PNL-PD au precizat faptul ca luarile de pozitii unul impotriva altuia si migrarea membrilor de la un partid la altul sunt interzise de acum. Pana la sfarsitul acestei saptamani, se vor finaliza si listele cu cate trei membri ai fiecareia dintre cele doua formatiuni politice, care vor forma comitetele locale de conducere si care vor fi monitorizate de Consiliul Judetean de Conducere al PNL-PD. Din cele precizate ieri de catre cei doi purtatori de cuvant a reiesit faptul ca aceasta alianta are drept obiectiv debarcarea partidului de guvernamant si promovarea unor politici sociale si economice in beneficiul electoratului constantean. Dupa ce ziaristii prezenti au insistat cerand sa se exemplifice cum se va trece la debarcarea social-democratilor si cum electoratul va vota cu aceasta noua alianta, Dumitru Moinescu a anuntat ca, la sfarsitul saptamanii trecute, 70% din organizatia PSD din comuna Mircea Voda a debarcat in randul democratilor constanteni impreuna cu fostul presedinte al acestei filiale, Vasile Ivan. Pe de alta parte, ideea care a fost exprimata zilele trecute de democrati, de desemnare a candidatului propriu pentru scaunul de primar al municipiului Constanta, a fost agreata si de liberali. In opinia lui Dan Culetu, dupa o evaluare atenta, pana la sfarsitul acestei luni se va face cunoscut si numele celui care ii va reprezenta pe liberali la alegerile locale din anul 2004. Liderii celor doua partide nu au exclus posibilitatea autentificarii unor intelegeri de moment cu toate formatiunile politice reprezentate la Constanta, mai putin cu PSD.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii