Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:46 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aliss Andreescu a primit un fax şi a schimbat-o pe Cristina Merscic

ro

20 May, 2011 00:49 4756 Marime text

Sorescu_Maria.jpgMaria Sorescu, actual profesor de biologie la Liceul Teoretic Traian, a primit ieri ordinul de detaşare în interesul învăţământului, semnat de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, pe postul de inspector şcolar adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, înlocuind-o astfel pe Cristina Merscic.

Faxul venit de la ministerul de resort nu a venit ca „fulgerul", deoarece, de câteva luni, voci din PDL (partid al cărui membru este Maria Sorescu) susţineau că aceasta o va înlocui pe Aliss Andreescu, inspectorul general al ISJ. „Am primit ordinul de detaşare, care e valabil până pe 31 august. După care, acesta poate fi prelungit. Mă aşteptam să fiu numită pe postul de inspector şcolar general, dar am fost detaşată pe postul de inspector şcolar adjunct", a declarat Maria Sorescu. Aceasta a mai ocupat funcţia de inspector şcolar adjunct în anul 2010, când a făcut parte din echipa „generalului" Elena Buhaiev. Contactată telefonic, Cristina Merscic a refuzat să comenteze decizia ministerului. În schimb, inspectorul şcolar general, Aliss Andreescu, a precizat că astfel de numiri pot veni oricând de la Ministerul Educaţiei. „Trebuie să ne obişnuim cu astfel de situaţii, pentru că astfel de numiri pot veni oricând de la minister. Am primit azi (n.r. ieri), prin fax, de la minister, detaşarea profesorului Maria Sorescu pe postul de inspector şcolar adjunct", a precizat Aliss Andreescu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Funerica 21 May, 2011 06:33 Poate o prinde sfarsitul lumii in Danemarca. Pe ea o intereseaza doar deplasarile.Ca invatamantul la noi in judet merge struna. Asta e Abramburoaia.Dar o tine in brate cine a pus-o, ca de e sotia colegului de scoala al presedintelui. De aceea merg toate la noi, ca asa se fac numirile.Poate o unge inspector in Danemarca, sa le impartaseasca si celor de acolo din experienta ei.
  • oac 21 May, 2011 01:04 aliss draga ,eu m-as speria la asa mesaj,cine oare te uraste in asa hal?sa-ti doreasca cel mai rau posibil/
  • abramburica 20 May, 2011 10:20 Draga Nicoleta Baciu, cand soseste faxul cu destituirea dnei general Ssila UcseerDNA, fac cinste la totata redactia cu sampanie rece de piersica. Acum am vazut si semnul diavolului in interiorul numelui dnei general...DNA-ul din UcseerDNA...poate pana in 2012 scapam de diavol, sa-l intrebam pe pastorul american care a prevestit sfarsitul lumii in 21 mai 2011 ( 22 mai 2011 ora 04.00 ora Romaniei) pentru cei care vor sa stie si sa stea trezi, sper ca Potopul sa nu ocoleasca vedetele din ISJ -ul constantean...sper...