Alte plafoane pentru farmacii
Alte plafoane pentru farmacii
10 Oct, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
832
Marime text
Fondurile se termina din cauza proastei gestionari
Conducerea Ministerului Sanatatii a solicitat la sfarsitul saptamanii Casei Nationale de Asigurari de Sanatate sa puna la punct un sistem de urmarire la zece zile a consumului plafonului pentru medicamente, sistem care ar putea fi introdus din 2006. Referitor la acest lucru, reprezentantii autoritatilor sanitare locale au declarat ca in momentul de fata, aceasta situatie este monitorizata o data la trei luni si ca unele din farmacii nu termina plafonul, in timp ce altele il epuizeaza in 2-3 zile. Asadar, pe viitor se doreste ca acest sistem sa poata face transferul de la o farmacie care mai are plafon, la alta care nu mai are sume disponibile, dar la care exista cerere de tratamente gratuite sau compensate. In opinia cadrelor medicale constantene, in prezent, problemele legate de existenta unor medicamente in farmacii se datoreaza proastei organizari si datorita faptului ca nu se urmareste modul in care acestea se termina. Drept urmare, pentru anul 2006, se anunta ca se va umbla la lista de medicamente compensate, pentru ca recent au fost descoperite doua tipuri de boli, unde sunt in total circa 4000 de pacienti la nivel de tara, care consuma 30% din fondurile de retete gratuite si compensate.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii