Am aflat unde vor fi situate noile locuri de joacă din municipiul Constanţa. Primăria a demarat licitaţia pentru reamenajarea lor
Am aflat unde vor fi situate noile locuri de joacă din municipiul Constanţa. Primăria a demarat licitaţia pentru
26 Jan, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
6040
Marime text
În 2017, municipalitatea a dezafectat toate locurile de joacă din oraş, multe dintre ele un pericol real pentru copii, şi anunţa că 63 de spaţii de joacă vor intra într-un amplu proces de reabilitare şi modernizare, evaluat la 10.464.000 de lei. Primăria nu mai investise bani în parcuri din anul 2015.
Cu toate că autorizaţiile de construire au fost emise de anul trecut, municipalitatea a demarat abia în această lună licitaţia pentru reamenajarea locurilor de joacă existente în municipiul Constanţa, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Termenul-limită pentru primirea ofertelor este 26.02.2018, ora 16.00, iar valoarea contractului, estimată de autoritatea contractantă, este de 4.711.074 de lei fără TVA.
Proiectul privind reamenajarea locurilor de joacă existente şi aducerea la standarde europene se înscrie în cadrul programelor cu impact de ordin social, având în vedere principalul segment de populaţie căruia îi este destinat, respectiv părinţi şi copii, dar şi din considerente ce vizează conceptul de dezvoltare urbană integrată.
Contractul este împărţit pe loturi, după cum urmează:
- lot 1 - zona nord - zece locaţii;
- lot 2 - zona centrală - opt locaţii;
- lot 3 - zona sud - 11 locaţii;
- lot 4 - zona Baba Novac - Coiciu - Casa de Cultură - şapte locaţii.
Termenul pentru finalizarea lucrărilor este de şase luni, începând de la data atribuirii contractului. Garanţia de participare este în valoare de: lot 1 - zona nord: 15.200 de lei, lot 2 - zona centrală: 9.780 de lei, lot 3 - zona sud: 15.000 de lei, lot 4 - zona Baba Novac - Coiciu - Casa de Cultură: 7.080 de lei.
Persoanele cu funcţie de decizie din cadrul autorităţii contractante sunt: Decebal Făgădău, Babu Dumitru, Răsăuţeanu Costin Ioan, Enache Marcela, Pânzariu Irina Roxana, Dinescu Fulvia, Liuţă Mihaela, Voicu Iuliana, Bobeş Laura, Popescu Mihaela, Merlă Viorica Ani, Stan Mihaela, Popescu Carmina Ionela, Niculae-Stângă Noni Adrian, Volcinschi Radu, Itoafă Cristina Laurenţia, Căruntu Eugen, Iordache Rareş George, Văduva Ionuţ, Constantin Nicoleta, Dragomir Mariana Cristina, Vânturache Radu Mihai, Florescu Nicoleta, Balaban Mihai, Gherasim Sorina, Nanu Daniela, Borali Veaveghiul, Molagean Neida, Frigioiu Marcela, Gheorghe Georgeta, Dobre Oana, Petcu Lenuţa, Dudaş Camelia, Hagi Monica, Stănişor Carmen, Varlan Dorel, Bratu Daniel, Baltag Dan, Dumitru Ionuţ, Petcu Mugurel Leonard, Untaru Adrian Constantin, Tudose Florin, Nache Mihaela Rodica, Gavriz Irina, Coman Gheorghe, Morcov Manolache Dragoş, Pătruţoiu Mihaela, Stamat Adriana, Dancu Antuanela, Toma Cristina, Crăciun Ana Rodica, Dudaş Dezideriu, Giman Iuliu Valeriu, Gorpin Petrescu Loredana Sorina, Paiu Elena, Todireanu Cătălin Demetriad, Encică Drăguţ, Georgescu Raluca-Florenţa, Bica Alexandru Ştefan, Zelcă Hristian Ionuţ, Andrei Mihaela, Andreiaş Cristian Marius, Arghirescu Adriana , Avătavului Costin - Valeriu, Babu Dumitru, Cantaragiu Secil- Givan, Câmpeanu Adriana Teodora ,Cojoc Marioara , Constantin Victor, Dede Perodin, Dobre Mircea, Florea Răzvan - Ionuţ, Marin Aurelian - Marius, Nicolae Irinela, Papuc Catalin- Florin, Patrichi Teodor, Pârvulescu Gabriel-Valentin, Popescu George - Andrei, Rasăuţeanu Costin Ioan, Solomon Ioan, Mihăilescu Cristian, Trandafir Raluca - Andreea, Văsii Cristina - Andreea, Tincu Cristian, Zabara Alexandru.
În zona centrală vor fi amenajate opt locuri de joacă pe aleea Mălinului, în zona Tomis I, pe strada Pescarilor, lângă blocurile FZ15-FZ17 şi BM 11 - BM 12, bulevardul Ferdinand - zona strada Traian, strada Traian Bl A4-A5, strada 1 Decembrie/strada Traian/bloc Poarta 4, zona gară CFR, aleea Lupeni - zona strada Traian, iar un alt loc de joacă se va reamenaja în Parcul Teatrului „Oleg Danovski“.
În zona sud vor fi amenajate 11 locuri de joacă, iar o parte dintre acestea vor fi amplasate pe şoseaua Mangaliei, bl. SM 5, Parc Far, zona Far - Abator, zona Agrement, strada Caraiman, strada Dunării, bl. UM1, aleea Timonei, bl. C4, şoseaua Mangaliei/strada Mugurului, zona Agrement CET/aleea Albatrosului, bd. Aurel Vlaicu, bl. AV 1, bd. I.C Brătianu/str. Cumpenei, bl. SR5, bd. I.C Brătianu, bl. B1-A2, bd. I.C Brătianu, bl. B4-B5.
Şapte locuri de joacă vor fi reamenajate în municipiul Constanţa, zona Baba Novac - Coiciu - Casa de Cultură - Baba Novac - cartier Locuinţe Tineri, str. Constantin Brâncuşi, Bl. 8-10, str. Dionisie cel Mic, bl. 50, str. B.P. Hasdeu, bl. L7-L8, str. B.P. Hasdeu, bl. L3-l4, aleea Daliei, bl. L128 B şi în zona Parcului Casei de Cultură, bl. 119 A5.
Vă reamintim că Municipiul Constanţa, prin Primar, a primit o amendă în valoare de 30.000 de lei de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa. Sancţiunea a fost aplicată anul trecut, în contextul inventarierii locurilor de joacă din municipiul Constanţa.
Constănţenii nu mai au răbdare. Când vor fi amenajate noile locuri de joacă?
Anul viitor vor fi reabilitate primele 38 de amplasamente Toate locurile de joacă din Constanţa vor fi demolate!
Primăria Constanța a început demolarea locurilor de joacă din Constanța. Mai multe astfel de locuri au fost demolate(galerie foto+video)
După ce s-a adresat Protecţiei Consumatorului USR Constanţa a trimis primarului şi consilierilor locali un regulament pentru locurile de joacă. Îl vrea aprobat în Consiliul Local!
Cu toate că autorizaţiile de construire au fost emise de anul trecut, municipalitatea a demarat abia în această lună licitaţia pentru reamenajarea locurilor de joacă existente în municipiul Constanţa, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Termenul-limită pentru primirea ofertelor este 26.02.2018, ora 16.00, iar valoarea contractului, estimată de autoritatea contractantă, este de 4.711.074 de lei fără TVA.
Proiectul privind reamenajarea locurilor de joacă existente şi aducerea la standarde europene se înscrie în cadrul programelor cu impact de ordin social, având în vedere principalul segment de populaţie căruia îi este destinat, respectiv părinţi şi copii, dar şi din considerente ce vizează conceptul de dezvoltare urbană integrată.
Contractul este împărţit pe loturi, după cum urmează:
- lot 1 - zona nord - zece locaţii;
- lot 2 - zona centrală - opt locaţii;
- lot 3 - zona sud - 11 locaţii;
- lot 4 - zona Baba Novac - Coiciu - Casa de Cultură - şapte locaţii.
Termenul pentru finalizarea lucrărilor este de şase luni, începând de la data atribuirii contractului. Garanţia de participare este în valoare de: lot 1 - zona nord: 15.200 de lei, lot 2 - zona centrală: 9.780 de lei, lot 3 - zona sud: 15.000 de lei, lot 4 - zona Baba Novac - Coiciu - Casa de Cultură: 7.080 de lei.
Persoanele cu funcţie de decizie din cadrul autorităţii contractante sunt: Decebal Făgădău, Babu Dumitru, Răsăuţeanu Costin Ioan, Enache Marcela, Pânzariu Irina Roxana, Dinescu Fulvia, Liuţă Mihaela, Voicu Iuliana, Bobeş Laura, Popescu Mihaela, Merlă Viorica Ani, Stan Mihaela, Popescu Carmina Ionela, Niculae-Stângă Noni Adrian, Volcinschi Radu, Itoafă Cristina Laurenţia, Căruntu Eugen, Iordache Rareş George, Văduva Ionuţ, Constantin Nicoleta, Dragomir Mariana Cristina, Vânturache Radu Mihai, Florescu Nicoleta, Balaban Mihai, Gherasim Sorina, Nanu Daniela, Borali Veaveghiul, Molagean Neida, Frigioiu Marcela, Gheorghe Georgeta, Dobre Oana, Petcu Lenuţa, Dudaş Camelia, Hagi Monica, Stănişor Carmen, Varlan Dorel, Bratu Daniel, Baltag Dan, Dumitru Ionuţ, Petcu Mugurel Leonard, Untaru Adrian Constantin, Tudose Florin, Nache Mihaela Rodica, Gavriz Irina, Coman Gheorghe, Morcov Manolache Dragoş, Pătruţoiu Mihaela, Stamat Adriana, Dancu Antuanela, Toma Cristina, Crăciun Ana Rodica, Dudaş Dezideriu, Giman Iuliu Valeriu, Gorpin Petrescu Loredana Sorina, Paiu Elena, Todireanu Cătălin Demetriad, Encică Drăguţ, Georgescu Raluca-Florenţa, Bica Alexandru Ştefan, Zelcă Hristian Ionuţ, Andrei Mihaela, Andreiaş Cristian Marius, Arghirescu Adriana , Avătavului Costin - Valeriu, Babu Dumitru, Cantaragiu Secil- Givan, Câmpeanu Adriana Teodora ,Cojoc Marioara , Constantin Victor, Dede Perodin, Dobre Mircea, Florea Răzvan - Ionuţ, Marin Aurelian - Marius, Nicolae Irinela, Papuc Catalin- Florin, Patrichi Teodor, Pârvulescu Gabriel-Valentin, Popescu George - Andrei, Rasăuţeanu Costin Ioan, Solomon Ioan, Mihăilescu Cristian, Trandafir Raluca - Andreea, Văsii Cristina - Andreea, Tincu Cristian, Zabara Alexandru.
Iată unde vor fi amenajate locurile de joacă!
Reamenajarea locurilor de joacă existente în municipiul Constanţa în zona nord se va realiza în zece locaţii: pe strada Năvodului, Palazu Mare - lângă biserică, aleea Viitorului bl. 5A-4A, strada Dispensarului, bl. 24A - 24B, aleea Hortensiei, strada Adamclisi bl. P1-P2, Tomis Nord bl. TAV 5A, aleea Viitorului, zona clinică stomatologică Bl 5A-4A, aleea Heracleea, aleea Făt-Frumos bl. S1-S2, aleea Stejarului, bl. G1-G2, strada Primăverii, aleea Lujerului, zona Stadion bl. ST4 şi în Parcul Tomis II.În zona centrală vor fi amenajate opt locuri de joacă pe aleea Mălinului, în zona Tomis I, pe strada Pescarilor, lângă blocurile FZ15-FZ17 şi BM 11 - BM 12, bulevardul Ferdinand - zona strada Traian, strada Traian Bl A4-A5, strada 1 Decembrie/strada Traian/bloc Poarta 4, zona gară CFR, aleea Lupeni - zona strada Traian, iar un alt loc de joacă se va reamenaja în Parcul Teatrului „Oleg Danovski“.
În zona sud vor fi amenajate 11 locuri de joacă, iar o parte dintre acestea vor fi amplasate pe şoseaua Mangaliei, bl. SM 5, Parc Far, zona Far - Abator, zona Agrement, strada Caraiman, strada Dunării, bl. UM1, aleea Timonei, bl. C4, şoseaua Mangaliei/strada Mugurului, zona Agrement CET/aleea Albatrosului, bd. Aurel Vlaicu, bl. AV 1, bd. I.C Brătianu/str. Cumpenei, bl. SR5, bd. I.C Brătianu, bl. B1-A2, bd. I.C Brătianu, bl. B4-B5.
Şapte locuri de joacă vor fi reamenajate în municipiul Constanţa, zona Baba Novac - Coiciu - Casa de Cultură - Baba Novac - cartier Locuinţe Tineri, str. Constantin Brâncuşi, Bl. 8-10, str. Dionisie cel Mic, bl. 50, str. B.P. Hasdeu, bl. L7-L8, str. B.P. Hasdeu, bl. L3-l4, aleea Daliei, bl. L128 B şi în zona Parcului Casei de Cultură, bl. 119 A5.
Vă reamintim că Municipiul Constanţa, prin Primar, a primit o amendă în valoare de 30.000 de lei de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa. Sancţiunea a fost aplicată anul trecut, în contextul inventarierii locurilor de joacă din municipiul Constanţa.
Citeşte şi:
Situaţia afectează mii de constănţeni Primăria reacţionează după amenda încasată de la ANPC în problema locurilor de joacă (galerie foto)Constănţenii nu mai au răbdare. Când vor fi amenajate noile locuri de joacă?
Anul viitor vor fi reabilitate primele 38 de amplasamente Toate locurile de joacă din Constanţa vor fi demolate!
Primăria Constanța a început demolarea locurilor de joacă din Constanța. Mai multe astfel de locuri au fost demolate(galerie foto+video)
După ce s-a adresat Protecţiei Consumatorului USR Constanţa a trimis primarului şi consilierilor locali un regulament pentru locurile de joacă. Îl vrea aprobat în Consiliul Local!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii