Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:42 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amendă pentru că au dat muzica prea tare la un priveghi. De două ori în aceeași noapte! Ce a motivat persoana sancționată

ro

09 Jun, 2022 15:28 1349 Marime text
Amendă pentru că au dat muzica prea tare, foto: Unsplash/ Eli Solitas Organizatorul unui priveghi cu circa 100 de persoane, care a avut loc în noaptea de miercuri spre joi în Timişoara, a fost amendat de două ori, cu suma totală de 4.500 de lei, pentru tulburarea liniştii publice, întrucât a pus muzică la volum maxim.

Persoana sancţionată a motivat că a dat muzica la maxim pentru că "aşa este tradiţia".



Anunțul Purtătorului de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin, a declarat, joi, că au fost sesizaţi, miercuri seara, în jurul orei 22.30, că pe strada Progresul se tulbură liniştea publică, prin muzică la intensitate ridicată.

 

"La faţa locului, s-a constatat că avea loc un priveghi, la care participau aproximativ 100 de persoane şi la care familia a pus muzică, deranjând astfel locuitorii din cartier, zgomotul produs fiind peste limita decibelilor admişi. Organizatorul a fost sancţionat cu 1.500 lei, conform legii. Două ore mai târziu, poliţiştii locali au revenit la locaţie, deoarece s-a semnalat că muzica a fost dată din nou mai tare, producând disconfort vecinilor.

S-a luat din nou măsura sancţionării contravenţionale, de această dată cu 3.000 de lei", a spus Daniela Seracin.


Poliţiştii locali atrag atenţia că vor lua măsurile legale ori de câte ori se constată încălcarea legislaţiei în vigoare, indiferent de evenimentul care are loc, dacă prin zgomotul produs sunt deranjaţi cetăţenii care locuiesc în apropiere.





Sursa: Agerpres 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii