Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:16 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amenzi de 7,7 milioane de lei aplicate de ANPC, în primele două săptămâni ale Comandamentului de iarnă, în toată țara (FOTO+VIDEO)

ro

20 Dec, 2023 10:00 1161 Marime text

Sursa foto: ANPC



 
  • În acest an,  Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) desfășoară acțiuni de control în zonele de vacanță de iarnă, din România, respectiv în Bucovina, Brașov, Sibiu, Maramureș, Valea Prahovei, Băile Felix și Băile Herculane, în cadrul  structurii special create, în mod tradițional – „Comandament de iarnă 2023”.
 
Începând cu 5 decembrie 2023 și până pe 10 ianuarie 2024, ANPC va monitoriza permanent aceste zone predilecte pentru turiști în acest sezon, pentru ca vacanța acestora să se desfășoare în cele mai bune coondiții, conform prevederilor legale în vigoare, potrivit ANPC.
 
Activitatea Comandamentului, până pe 19 decembrie 2023, a vizat 1.273 de operatori economici care își desfășoară activitatea în toate zonele menționate.
 
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate următoarele sancțiuni:
  • 1.350 amenzi contravenționale în valoare totală de circa 7,7 milioane lei
  • 587 avertismente
  • oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de aproximativ 375.000 lei
  • oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor, pentru 121 de operatori economici. 
Pentru unii dintre operatorii economici a căror prestare a serviciilor a fost oprită temporar, a fost propusă închiderea unității, pe diferite intervale de timp, sau chiar închiderea definitivă a locației. Aceștia sunt:
 
  • Ideal Creativ Concept SRL – restaurant, Băile Herculane (propunere de închidere definitivă)
  • Crema Cafe & Lounge SRL – restaurant, Caransebeș (propunere de închidere temporară pe o perioadă cuprinsă între 6 și 12 luni)
  • II Ștefan Mioara – magazin mixt, Topleț, județul Caraș Severin (propunere de închidere temporară pe o perioadă de până la 6 luni)
  • Compact Trust SRL – restaurant, Slatina Timiș, județul Caraș Severin (propunere de închidere temporară pe o perioadă de până la 6 luni)
  • La Ceaunu Piatra Scrisă SRL – restaurant, Armeniș, județul Caraș Severin, (propunere de închidere temporară pe o perioadă de până la 6 luni). 

„Astept momentul, cand vom avea comandamente, în care nu vom fi nevoiți, să aplicăm sancțiuni! Până atunci, între interesele economice meschine ale celor care se vor consiliați să își facă curat sau să nu aibă produse “expirate” și interesele consumatorilor, le alegem permanent pe cele din urmă! Turismul românesc are nevoie de o schimbare de mentalitate, așa cum deja unii operatori economici dovedesc că se poate!” a spus Horia Constantinescu, președintele ANPC.
 

Principalele abateri constatate au fost:
  • utilizarea unor produse alimentare fără elemente de identificare,
  • schimbarea stării termice a produselor alimentare
  • utilizarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită
  • lipsa verificării metrologice a mijlocului de măsurare
  • condiții igienico-sanitare precare, în blocul alimentar: paviment deteriorat, instalație electrică improvizată, depuneri de praf și resturi alimentare în colțurile încăperilor, prize și întrerupătoare neigienizate, chedere ale agregatelor frigorifice rupte și neigienizate, mobilier uzat, prezența insectelor, ustensile neprofesionale (veselă din lemn), tavan și pereți neigienizați
  • depozitarea în frigider a unor paste fierte și porționate, contrar prevederilor legale
  • lipsa graficului de schimb al uleiului de prăjire
  • lipsa alergenilor individualizați în lista meniu
  • lipsa ingredientelor, aditivilor și a mențiunii "Provine din produs congelat", în lista meniu
  • depozitarea produselor direct pe paviment
  • lipsa prețului pe unitate de măsură
  • lipsa mijloacelor de protecție impotriva insectelor
  • neafișarea serviciilor suplimentare în unitățile de cazare, inclusiv a tarifelor a orei de sfârșit a zilei de cazare, precum și a altor informații relevante, lipsa regulamentelor de utilizare saună, a piscinei, a registrului de evidență a calității apei etc.
  • lipsa huselor de protecție pentru saltea si a covoarelor antiderapante în băi
  • folosirea unor prosoape uzate, a unor saltele și lenjerii neigienizate, pătate, cu fire de păr
  • comercializarea unor produse textile fără a avea menționate pe etichetă compoziția fibroasă, traducerea în limba română, fără date de identificare: producător/importator, adresă, date de contact, provenind din diferite țări
  • folosirea unor autorizații de funcționare expirate. 

În urma verificărilor desfășurate de echipele de control formate din comisari ANPC din toată țara, au fost constatate însă și numeroase exemple de bune practici, în servicii oferite turiștilor, în vacanța de iarnă, conform sursei citate.
 

Câteva locații unde oferta către consumatori respectă întru totul prevederile legale, ceea ce demonstrează că ”omul sfințește locul” :
  • Hotel Angel Sofia, Fălticeni, județul Suceava
  • Pensiunea La Conac în Bucovina, Gura Humorului, județul Suceava
  • Hotel Minerva, Băile Herculane
  • Pensiunea Sarah Celline Leon, Gărâna, județul Caraș Severin
  • Crescătoriile de păstrăv, Băile Herculane. 
 
 Citește și
Controale ANPC la locurile de joacă din Câmpina. O serie de nereguli puneau în pericol siguranța copiilor (FOTO)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii