Amenzi de peste 19.000 lei, aplicate de jandarmii tulceni
Amenzi de peste 19.000 lei, aplicate de jandarmii tulceni
25 Jan, 2021 13:56
ZIUA de Constanta
1203
Marime text
- Jandarmii tulceni au acționat zilnic pentru pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală sau contravenţională.
În această perioadă, jandarmii au aplicat 42 sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora fiind de peste 19.000 lei.
Sancţiunile contravenţionale au fost aplicate pentru următoarele fapte: tulburarea liniştii publice, consum de alcool în locuri publice, refuzul de a furniza date pentru stabilirea identităţii, apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, aruncarea în altă parte decât în recipienţii anume destinaţi ( containere, coşuri) a cojilor de seminţe şi încălcarea normelor privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
De asemenea, jandarmii au constatat în mod independent 2 fapte de natură penală, precum şi 5 fapte penale în sistem integrat, în cooperare cu efective de poliţie.
Exemple:
Doi bărbaţi din municipiul Tulcea s-au ales cu dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie şi ameninţare.
În data de 24 ianuarie, în jurul orei 19:30, jandarmii, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost solicitaţi, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, să se deplaseze pe strada G. Corneliu, din municipiul Tulcea, unde o femeie a sesizat faptul că se simte ameninţată de un bărbat.
Ajunşi la faţa locului, jandarmii au identificat o femeie, în vârstă de 45 de ani, care a declarat verbal faptul că fostul său iubit, s-a prezentat la domiciliul acesteia, adresându-i injurii şi ameninţând-o cu acte de violenţă, în cazul în care femeia intenţionează să se despartă de el. De asemenea, femeia a mai relatat faptul că bărbatul s-a prezentat de mai multe ori la locul ei de muncă, unde, a ameninţat-o cu acte de violenţă.
Bărbatul în cauză a fost identificat de jandarmi, chiar în scara blocului în care locuieşte femeia, precizând faptul că dorea doar să o invite la o întâlnire, însă femeia a refuzat.
Jandarmii au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare.
În data de 24 ianuarie, în jurul orei 21:00, jandarmii tulceni au fost solicitaţi să intervină ca urmare a unei sesizări de agresiune verbală şi fizică.
Victima, o femeie, în vârstă de 29 de ani, a solicitat sprijinul forţelor de ordine, declarând faptul că a fost agresată atât fizic, cât şi verbal de către soţul său, fiind, în repetate rânduri, izgonită din locuinţă.
Întrebat de jandarmi, bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a declarat că toate neînţelegerile şi conflictele cu soţia sa sunt cauzate de intenţia acesteia de a pleca, împreună cu cei doi copii, în vârstă de 5, respectiv 11 ani, în Germania, el nefiind de acord cu această decizie.
Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.
Sursă foto: IJJ Tulcea
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii