Amenzi în valoare de 17.000 lei aplicate de inspectorii ITM Constanța pentru nereguli în benzinării
Amenzi în valoare de 17.000 lei aplicate de inspectorii ITM Constanța pentru nereguli în benzinării
26 Jul, 2022 10:37
ZIUA de Constanta
1084
Marime text



I. OBIECTIVELE ACŢIUNII
Identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează relaţiile de muncă şi luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispoziţiilor legale în materie;
Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatori a prevederilor legale menţionate;
Eliminarea neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităţilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare;
Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care efectuează activităţi de distribuţie a carburanţilor auto;
Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă în societăţile comerciale din domeniul de activitate sus-menţionat;
Eliminarea neconformităţilor constatate în domeniul securitătii si sănătătii în muncă în activităţile specifice ale societăţilor comerciale din domeniul de activitate vizat de acţiune.
Potrivit ITM Constanța, acțiunile de control au avut caracter inopinat și s-a urmărit modul în care angajatorii din acest domeniu respectă prevederile legale în ceea ce privește timpul de muncă și de odihnă al salariaților, repausul săptămânal, munca suplimentară și programul de lucru.
Inspectorii de muncă din cadrul serviciului control relații de muncă, au verificat 10 agenți economici și au aplicat o sancțiune constând în averisment și au stabilit două masuri de remediere a neconformităților constatate, pentru nerespectarea repausului săptămânal.
Inspectorii de muncă din cadrul serviciului securitate și sănătate de muncă, au finalizat 37 de controale la agenții economici din domneiul de activitate menționat , unde au aplicat 5 sancțiuni constând în 5 amenzi în valoare de 17.000 lei și au dispus 5 măsuri de remediere a deficiențelor de securitate constatate, dintre car, neefectuarea instruirii lucrătorilor și nesemnalizarea locurilor de muncă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii