Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:11 05 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amenzi în valoare de aproape 460.000 de lei aplicate de comisarii ANPC în perioada sărbătorilor de iarnă

ro

02 Jan, 2025 13:51 375 Marime text
Foto: Facebook/ANPCInspectorii din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare de aproape 460.000 de lei unor operatori economici care îşi desfăşurau activitatea în zone turistice.

Mai exact, echipele de control au verificat operatori economici din Bucovina, Braşov, Maramureş, Valea Prahovei, Băile Felix şi Rânca.

Potrivit unui comunicat de presă al ANPC, controalele tematice efectuate sub denumirea de "Comandament de iarnă 2024", au avut loc în perioada 27 - 30 decembrie şi au vizat 144 de comercianţi din zonele menţionate.

În urma verificărilor, au fost aplicate 86 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de circa 458.000 de lei, un număr de 117 avertismente, în timp ce produse neconforme cu o valoare de peste 55.000 de lei au fost oprite de la comercializare, iar 28 de operatori economici au avut serviciile suspendate temporar până la remedierea deficienţelor.

Principalele abateri constatate au inclus: produse textile fără elemente de identificare; produse periculoase sau jucării contrafăcute; alimente cu data-limită de consum depăşită sau fără informaţii corespunzătoare; condiţii de igienă necorespunzătoare, inclusiv vitrine frigorifice murdare şi produse depozitate necorespunzător; lipsa autorizaţiilor necesare sau a certificatelor de conformitate; neigienizarea facilităţilor de cazare, inclusiv băi şi saltele necorespunzătoare - au precizat reprezentanții ANPC


Controalele derulate sub titulatura de "Comandament de iarnă 2024" vor continua până pe data de 7 ianuarie 2025. 

Citește și: 

ANPC lansează un avertisment privind pericolele unei jucării populare pentru copii! (FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii