Amenzi pentru apometre nesigilate
Amenzi pentru apometre nesigilate
14 Dec, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
949
Marime text
In ultima saptamana, reprezentantii Corpului de Control din cadrul Regiei Autonome Judetene de Apa (RAJA) au efectuat 42 de actiuni de control la nivelul agentilor economici si gospodariilor individuale din municipiul Constanta si localitatea Negru Voda.
La majoritatea abonatilor, verificarile au scos la iveala apometre nesigilate si faptul ca multi dintre cei controlati aveau declarate suprafete mult mai mici, pentru calcularea volumului de apa meteorica preluat de sistemul de canalizare. In plus, au fost descoperite bransamente ilegale. "In Constanta, pe strazile Ion Adam, Bibescu Voda si Bicaz la majoritatea abonatilor si gospodariilor individuale, in urma verificarilor s-a descoperit ca multe din apometre nu erau verificate si sigilate. Astfel, in urma masuratorilor efectuate s-a constatat ca apometrele respective nu inregistrau consumurile reale de apa potabila", a declarat Irina Oprea, purtatorul de cuvant al regiei constantene. Aceasta a precizat ca toti acesti proprietari s-au ales cu procese verbale de constatare, in sistem retroactiv pe 18 luni, in valoare totala de peste 3000 lei. Pe strazile Bogdan Voda, Vasile Lupu si Cumpenii, la cateva gospodarii individuale au fost descoperite bransamente clandestine, nedeclarate si executate fara avizul RAJA, motiv pentru care proprietarii s-au ales cu amenzi de peste 4000 lei. In plus, toate bransamentele ilegale au fost suspendate. In localitatea Negru Voda, pe strazile Linistii, Teilor, Prunilor, Mestesugarilor, Sanatatii si Silozului, controalele au scos la iveala faptul ca majoritatea abonatilor dadusera declaratii false pentru calculul apei in sistem pausal, motiv pentru care toti acestia s-au ales cu procese verbale de constatare, in valoare totala de peste 2500 lei. In urma actiunilor de saptamana trecuta, pentru neregulile constatate au fost intocmite procese verbale de sanctionare in valoare de peste 11.000 lei. "Toti abonatii regiei trebuie sa inteleaga necesitatea respectarii legalitatii in cazul alimentarii cu apa potabila si canalizare, in caz contrar riscand sanctiuni usturatoare si plata in sistem retroactiv pe 18 luni a serviciilor de furnizare apa potabila si canalizare", a mai precizat Irina Oprea.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii