Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:54 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amenzi pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, aplicate la Constanța

ro

02 Dec, 2022 08:43 1524 Marime text
foto: Primăria Constanța Mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu. 

Polițiștii locali au desfășurat săptămâna aceasta controale în trafic pentru identificarea vehiculelor concepute și destinate transportului de mărfuri care nu dețineau autorizație de folosire a tramei stradale și aviz de traseu, conform H.C.L nr. 463/2021 privind stabilirea impozitelor și taxelor la nivelul municipiului Constanța în anul 2022., transmite Primăria Municipiului Constanța prin intermediul unui comunicat oficial.

În urma acțiunii desfășurate, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au fost verificate un număr de 299 de autoutilitare și s-au aplicat 148 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 65.127 lei.

Potrivit sursei citate, persoanele fizice și juridice pot achita taxa de folosire tramă stradală prin următoarele modalități:

-la ghișeele agențiilor fiscale SPIT, numerar sau prin intermediul cardului bancar;
-prin serviciul Westaco Express la staţiile OMV Petrom și magazinele Inmedio din municipiul Constanța, în numerar;
-prin ordin de plată, în contul RO39TREZ23121160250XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Constanţa, beneficiar Primăria Municipiului Constanţa, cod fiscal 4785631, caz în care eliberarea autorizației se efectuează doar la ghișeele agențiilor fiscale;
- online, pe site-ul instituției www.spit-ct.ro cu sau fără autentificare în aplicația e-Tax.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii