Amenzi privind regimul silvic de aproape 22 de milioane de lei, aplicate în anul 2023
Amenzi privind regimul silvic de aproape 22 de milioane de lei, aplicate în anul 2023
24 Jan, 2024 15:07
ZIUA de Constanta
873
Marime text
Pe parcursul anului trecut, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, polițiștii au desfășurat acțiuni operative pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale din domeniul forestier de către ocoale silvice și agenți economici cu obiect de activitate în domeniul forestier, împreună cu reprezentanți ai Ministerului Apelor și Pădurilor, prin Gărzile Forestiere și Romsilva.
Astfel, au fost efectuate 41.853 de controale, dintre care 5.212 în fondul forestier, 1.400 în vegetația forestieră din afara fondului forestier, 2.574 pe linia depozitării, prelucrării, sortării și comercializării materialului lemnos, 31.064 pe linia legalității transportului materialului lemnos și 1.603 alte controale, transmite Poliția Română.
De asemenea, au fost verificate 73.504 obiective, dintre care 66.242 de verificări la vehicule, 1.720 la depozite, 1.389 la exploatări forestiere, 765 la instalații de debitat, 843 la târguri, oboare, piețe, 634 la ocoale silvice și 1.911 la alte obiective.
În urma activităților de verificare, au fost aplicate 12.812 sancțiuni contravenționale prevăzute de Legea nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de 21.939.020 de lei.
Totodată, la nivelul Poliției Române, în anul 2023, au fost constatate 12.172 de infracțiuni, în domeniul silvic, a mai punctat sursa citată.
Polițiștii au indisponibilizat 93.194 de metri cubi de material lemnos, 257 de ferăstraie mecanice, 91 de topoare, 152 de autovehicule și 2 TAF-uri.
Pentru neregulile constatate în domeniul silvic, au fost înregistrate 11.830 de dosare penale, față de 145 de persoane fiind luate măsuri preventive. Pentru 67 dintre acestea a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 71, măsura reținerii, pentru 5, măsura arestării preventive și pentru două, cea a arestului la domiciliu
La acțiuni, au participat polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, reprezentanți ai gărzilor forestiere, ai R.N.P. – Romsilva, ai ocoalelor silvice de regim, precum și alte forțe.
Citește și:
Percheziții DIICOT într-un dosar de trafic de droguri (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii