Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:20 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amintiri, amintiri. Să nu uiţi, Mircea! Ce spunea Banias despre Mazăre înainte de a ajunge în barca USL-istă

ro

06 Feb, 2012 00:00 2222 Marime text
Mircea_Banias_Radu_Mazare_06.jpg„Faptul că este sub anchetă nu l-a împiedicat pe Radu Mazăre să dea interviuri TV în jacuzzi, să danseze samba şi în Brazilia, şi în România"

Nou-intrat în Partidul Conservator, pe post de preşedinte interimar al organizaţiei judeţene, fostul şef al PDL-iştilor, Mircea Banias, pare să fi uitat ce a spus despre actualii săi colegi de alianţă.

Pentru că, fie că vrea, fie că nu, Banias, mare senator, a ajuns partener cu Radu Mazăre, primarul PSD-ist al Constanţei. Şi, de unde în era PDL-istă se bătea cu pumnu-n piept că se luptă cu Mazăre până-n pânzele albe, iată cum Banias s-a răzgândit. O căutare simplă ne arată cam ce a spus, de-a lungul vremii, Mircea Banias despre Radu Mazăre. Pentru că, în sens invers, declaraţiile au cam lipsit, fostul democrat-liberal fiind, în mod evident, neinteresant pentru cel care conduce Primăria şi PSD-ul la Constanţa. Mai mult decât atât, şi acum, când îi leagă interesele politice, Mazăre nu are vreo părere despre Banias. Pur şi simplu nu-l interesează. Să începem cu momentul decembrie 2009.

„Fără întoarcere, cu destinaţia Brazilia"

În calitatea sa de preşedinte interimar al organizaţiei judeţene a PDL Constanţa (interimatul l-a urmărit constant), Mircea-Marius Banias semna un comunicat de presă în care trâmbiţa: „Organizaţia de Tineret a Partidului Democrat Liberal Constanţa i-a pregătit lui Mazăre biletul de avion spre Brazilia. În cursul zilei de 21 decembrie 2009, tinerii democrat-liberali dinConstanţa s-au întâlnit în faţa Primăriei pentru a-i aminti primarului Constantei, Radu Mazăre, de promisiunile făcute în campania electorală pentru preşedinţia României,atunci când acesta a declarat: «Dacă iese Băsescu, Brazilia scrie pe mine». Astfel, tinerii PDL, cu susţinerea preşedintelui Organizaţiei Judeţene PDL Constanţa, Mircea Banias, i-au adus primarului Mazăre un bilet de avion cu un singur sens - fără întoarcere, cu destinaţia Brazilia". Minunat, nu?!

Un alt moment extrem de important în războiul unilateral al declaraţiilor Banias-Mazăre s-a petrecut în mai 2010, când senatorul, acum şef interimar la PC, îi cerea lui Mazăre „să nu-şi bată joc de constănţeni dând vina pe instituţiile statului pentru incompetenţa lui. Faptul că este sub anchetă nu l-a împiedicat pe Radu Mazăre să dea interviuri TV în jacuzzi, să danseze samba şi în Brazilia, şi în Romania (...). PDL Constanţa regretă că atribuţiile de primar îl împiedică pe Radu Mazăre să-şi vadă în linişte de plimbările sale pe ruta Rio de Janeiro - DNA şi promite constănţenilor că va face tot ceea ce poate, la alegerile locale din 2012, ca să-l elibereze pe actualul primar de povara administrării oraşului". Culmea, aceste declaraţii se regăseau, de asemenea, într-un comunicat de presă semnat de Banias. Care, uite cum se ţine de cuvânt în faţa constănţenilor care l-au ajutat să ajungă în Senat! Îl va ajuta el pe Mazăre, din noua postură, să se elibereze „de povara administrării oraşului"?!

Bufonul şi ţoapa

Tot în 2010, dar de data aceasta în luna august, Mircea Banias spunea că Radu Mazăre, actualul său coleg de alianţă, „în afară de a jigni, nu face altă politică"... Surprinzător, acum, la început de 2012, Banias şi Mazăre fac aceeaşi politică. Ce-o însemna asta?

Ajungem în septembrie 2010, când conservatorul Banias îl numea pe social-democratul Mazăre „bufon", iar despre PSD considera că este „o ţoapă a politicii româneşti". În dezamăgirea sa declarată, Mircea Banias nu se sfia să spună: „Postura în care primarul meu şi al dumneavoastră s-a prezentat m-a făcut să-mi fie ruşine. Cred că municipiul Constanţa are nevoie de un primar, nu de un bufon care să distreze lumea. (...) Duceţi-vă în tot oraşul ăsta! Sunt zece bulevarde asfaltate şi în rest, prin cartiere, zici că te plimbi pe uliţă. Trebuie să spună cineva lucrurile astea, nu primim toţi pachete de la Primărie, nici nu vrem. Dăm pomeni electorale să ne fidelizăm o parte a electoratului. (...) Cu profesori ca Mazăre, Vanghelie, tineretul PSD e pe mâini bune. Ţara, din păcate, nu! Şi sper ca aceşti tineri care astăzi se instruiesc cu profesorii Vanghelie şi Mazăre să nu ajungă niciodată să conducă România". În mai 2011, Banias şi-a reamintit de Brazilia, dar şi de un alt partener de alianţă de acum: „Spuneaţi mai devreme ca Puiu Haşotti şi Mazăre sunt braţ la braţ. Umblau şi până acum, dar noaptea, deghizaţi. Acum nu trebuie să-şi mai ascundă iubirea clandestină". Măcar acum sunt trei care nu-şi mai ascund sentimentele. Pentru a nu exista neînţelegeri, menţionăm că declaraţiile prezentate mai sus pot fi găsite, cu uşurinţă, în presa locală şi centrală a ultimilor ani. Vorbele lui Banias au consolidat, probabil, baza relaţiei actuale din USL.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii