Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:26 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amintiri din incendiul de la Terapie Intensivă Covid „Au luat lumea din saloane și le-au zis «Fugiți! Fugiți!»“ (video)

ro

04 Oct, 2021 14:26 2955 Marime text


Amintiri dureroase din timpul incendiului de la Secția de Terapie Intensivă din Spitalul de Boli Infecțioase Constanța au fost relatate astăzi de pacienții care erau internați în unitatea medicală la momentul izbucnirii incendiului și care au reușit să se salveze.

Este vorba despre incendiul din data de 1 octombrie 2021, care a cuprins Secția de Terapie Intensivă a SCBI Constanța, spital suport Covid, tragedie în urma căreia au murit șapte persoane nevinovate, toate fiind internate la ATI.

„Doctorii, asistentele au fugit când au văzut flăcările, s-au dus repede și au luat pacienții, au scos lumea din saloane și le-au spus «Fugiți! Fugiți!» Au luat pe toată lumea, au fugit, le spuneau «haideți afară! haideți!»“ - acestea sunt amintirile uneia dintre pacientele ce se aflau în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța în momentul izbucnirii incendiului, în jurul orei 10.00.

„O doctoriță mi-a dat halatul ei, a venit și mi-a zis să-l iau, că este frig, pe toată lumea au scos afară“, a relatat pacienta, scăpată cu bine din incendiu.



Aceasta a precizat că era internată pe altă secție.

Fiica unei alte paciente, cadru medical la rândul său, a precizat că are o părăre foarte proastă despre sistemul de sănătate actual, dar că cei care pot face ceva în privința aceasta sunt politicienii, medicii și cadrele medicale făcând deja tot ce le stă în putință, tot ce este omenește posibil.

„Ce s-a întâmplat la Constanța se poate întâmpla la orice spital din țară (...) Suntem depășiți fizic, psihic - pentru că este o presiune foarte mare pe toate cadrele medicale, de pe toate secțiie. Este o situație foarte grea. Din păcate, cred că cei care se află acum la putere nu s-au pregătit așa cum trebuie pentru un nou val de coronavirus. (...) am văzut imaginile, cum s-au implicat colegii mei să îi salveze pe oameni, dar, din păcate, doar cu sufletul nu poți să faci prea mult. Ai nevoie și de materiale, condițiile sunt inumane, din păcate“

„A fost înfiorător! Sunt eroi, cadrele medicale sunt eroi! În primul rând, își pun viața în pericol în fiecare moment, sistemul este cel care este ... Când și când mai arde câte un spital și nu se întâmplă nimic, toate lumea trece peste asta și mergem înainte.“, spune o altă pacientă.

„A venit o doamnă asistentă în timpul tratamentului și a zis că miroase ceva încins. Pe noi ne-a bufnit râsul, i-am zis că noi nu avem miros și că nu miroase nimic. Atunci, doamna asistentă a deschis ușa și de pe coridor a venit un fum negru. Am luat copilul și am fugit (....) eu o să rămân șocată toată viața, fumul acela, asistentele cum țipau, oamenii juliți, cum fugeau, cred că se târau pe genunchi, să scape de flăcări“, spune o altă pacientă, internată la etaj.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii