Amintiri din lagărele morţii Cine au fost torţionarii din Dobrogea

Bătuţi cu lopata, cu parul, cu picioarele şi cu pumnii, călcaţi în picioare, electrocutaţi, împuşcaţi, aruncaţi în cuptoare de cărămidă, obligaţi să se împuşte între ei, izolaţi în celule de pedeapsă, în care erau aruncate găleţi cu apă rece, sunt doar câteva dintre torturile aplicate, începând cu 1945, pentru reeducarea deţinuţilor politici, de torţionarii regimului comunist, în coloniile de la Canal.
 
Locotenentul colonel Augustin Albon a fost cel care a inventat tortura „stâlpul infamiei”, se arată în Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru analiza Dictaturii Comuniste din România, avându-l ca preşedinte pe Vladimir Tismăneanu. Se afirmă că locotenentul colonel Augustin Albon a omorât mulţi deţinuţi la Canal, bătându-i cu lopata sau călcându-i în picioare, călare pe calul său alb. Cât priveşte metoda „stâlpul infamiei”, potrivit mărturiilor, deţinutul era legat de stâlp, bătut şi batjocorit de gardieni, brigadieri şi deţinuţi.
Din Raportul Tismăneanu, unde este publicată o listă a torţionarilor, din care i-am selectat pe cei care au acţionat în lagărele de pe teritoriul Dobrogei, aflăm şi de chinurile aplicate deţinuţilor de către torţionarul Liviu Borcea, locotenent major la colonia Capul Midia de la Canal. „Individ de o cruzime ieşită din comun. Supravieţuitorii spun că verifica starea cadavrelor înfigând în ele o ţeapă lungă de fier. Cei decedaţi erau depozitaţi într-o magazie, ridicaţi săptămânal, apoi aruncaţi în gropi comune, fără niciun semn”, se menţionează în raport.
Petre Burghişan, căpitan la coloniile de la Galeş şi Peninsula de la Canal, de asemenea, a devenit renumit pentru cruzimea lui. Îi înfometa pe deţinuţi şi le interzicea să bea apă când era cald. A redus raţia de hrană celor care nu-şi făceau norma până la 20 de grame pe zi. Un deţinut a murit de frig în carceră în urma ordinului lui.
Nicolae Cârcu, la Poarta Albă îi bătea pe deţinuţi la infirmerie, cu parul, cu picioarele şi cu pumnii. Pe un bolnav cu acte de eliberare, Tudor Veliţki, l-a bătut până la moarte. La fel, a mai asasinat în bătăi pe Mircea Niculescu şi Ioachim Craiu, ambii înfometaţi până la distrofie (gradul III). Acesta instalase o priză de curent electric în grajdul coloniei, unde electrocuta deţinuţii după ce îi bătuse deja. Pe Iosif Schwartz l-a bătut cu ciomagul, apoi l-a electrocutat. După două zile acesta a murit.
Chirion, locotenent la Canal şi supranumit „Călăul nr. 1” al lagărului de la Peninsula, avea o putere diabolică în a născoci chinurile ce se practicau în brigăzile 13-14, cele ale studenţilor reeducatori. El l-a schingiuit pe dr. Simionescu care, nemaisuportând chinurile a simulat evadarea, fiind împuşcat de gardieni. Împuşca fără ezitare deţinuţi, sau, când nu o făcea el, punea arma în mâna unor deţinuţi obligându-i să ucidă.
Nicolae Doicaru, căpitan, ajuns treptat general, şeful Securităţii Constanţa (1948), şeful Direcţiei de Informaţii Externe (1963-1978) şi prim-adjunct al Ministerului de Interne (1972-1978). Acesta a condus alături de Ceauşescu reprimarea ţăranilor care s-au împotrivit colectivizării. A ordonat prigoana, arestarea şi uciderea partizanilor din Dobrogea (1949). A fost un timp şeful serviciului „Lichidări”, pentru răpirea şi executarea adversarilor regimului.
Ion Fecioru, locotenent major la Poarta Albă, considera că deţinuţii nu au „dreptul decât la soare şi la aer”. Obişnuia să sară cu calul peste trupurile deţinuţilor.
Gr. Ion Iliescu, sergent la Canal. Foştii deţinuţi au relatat despre acesta că a prins cu câinii un grup de trei evadaţi pe care i-a călcat în picioare. Pe unul, care a încercat să-l lovească, a asmuţit câinii, apoi l-a împuşcat pe loc, iar pe ceilalţi doi i-a predat în stare de comă locţiitorului comandantului, Ghinea. Un al doilea evadat a decedat în decurs de câteva ore.
Maiorul Ioaniţescu, aflat în inspecţie la Grindu, la începutul anilor 60, l-a pedepsit pe deţinutul Preda la izolare. A dat ordin ca, din oră în oră, în celula de pedeapsă să i se arunce câte o găleată cu apă rece. Treptat celula se acoperea cu un strat de gheaţă, iar maiorul, după ce a aruncat personal prima găleată, a supravegheat aplicarea ordinului.
Marin Jianu, adjunctul lui Teohari Georgescu la Ministerul de Interne a introdus împreună cu Ioan Baciu reguli inumane de trai în închisorile politice.
Într-un ipotetic clasament al cruzimii, Lazăr Tiberiu de la Gherla ar intra pe primele locuri, menţionează Raportul Comisiei Prezidenţiale. Pe deţinutul Maxim din Peninsula, acesta îl bătuse cu o piatră peste gură până îi scosese toţi dinţii.
Brigadierul Marin Stănciugel. La Canal acesta era supranumit Hercules. Acestuia i se atribuie o crimă sinistră: a aruncat în cuptorul de cărămidă un deţinut. Identitatea acestui deţinut nu este certă, ar fi putut fi Dragoş Rambela, frontierist din Bucureşti, fiu de general.
„Câinilor, o moarte de câine”, proclama o lozincă stalinistă, citată în Raportul Tismăneanu, care ilustrează duritatea politicii de teroare aplicată de torţionari care îi supuneau pe deţinuţi, în vederea convertirii la ideologia comunistă, la chinuri inimaginabile, precum cele relatate anterior, petrecute la coloniile de la Canal.