ANCOM Ce înseamnă conținutul ilegal și cine decide ștergerea acestuia de pe internet
ANCOM: Ce înseamnă conținutul ilegal și cine decide ștergerea acestuia de pe internet
20 Mar, 2025 13:38
ZIUA de Constanta
211
Marime text



Regulamentul privind serviciile digitale are ca principal obiectiv prevenirea activităților ilegale și dăunătoare din mediul online, garantând siguranța utilizatorilor, protejarea drepturilor fundamentale ale acestora și crearea unui mediu echitabil și deschis pentru furnizori. Acesta instituie, printre altele, condițiile în care furnizorii de servicii intermediare din Uniunea Europeană pot primi sesizări privind existența în mediul online a unor conținuturi, bunuri sau servicii ilegale, a transmis ANCOM prin intermediul unui comunicat.
Cum definește legea conținutul ilegal?
„Conform Regulamentului privind serviciile digitale, „conținut ilegal” înseamnă orice informație care, în sine sau prin raportare la o activitate, inclusiv vânzarea de produse sau furnizarea de servicii, nu este conformă cu dreptul Uniunii sau cu dreptul oricărui stat membru care este conform cu dreptul Uniunii, indiferent de obiectul sau natura exactă a dreptului respectiv. Așadar, un conținut este ilegal atunci când încalcă una dintre legile în vigoare din România sau din alt stat membru UE. Exemple în acest sens sunt incitarea rasistă și xenofobă la violență și ură, abuzuri asupra copiilor, conținut terorist, încălcări ale drepturilor de autor, produse periculoase și ilegale..
Legea nr. 50/2024 stabilește măsurile necesare ce trebuie implementate la nivel național pentru aplicarea Regulamentului privind serviciile digitale, atribuțiile ANCOM, în calitate de coordonator al serviciilor digitale, precum și atribuțiile autorităților relevante.”, a precizat sursa citată.
Eliminarea conținutului ilegal
Eliminarea conținutului ilegal, potrivit Regulamentului, se poate efectua prin trei căi de acțiune: notificarea adresată furnizorului de servicii de găzduire de către destinatarul serviciului, informarea furnizorului de platforme online de către notificatorii de încredere şi emiterea ordinului de eliminare a conţinutului ilegal de către autorităţile relevante.
„Mecanismele respective trebuie să fie ușor de accesat și de utilizat și să permită transmiterea notificărilor exclusiv prin mijloace electronice.
Pentru a procesa notificarea, furnizorului de găzduire trebuie să i se pună la dispoziție de către destinatar o explicație suficient de justificată a motivelor pentru care susține că informațiile în cauză constituie conținut ilegal, o indicație a localizării electronice exacte a informațiilor respective (de exemplu URL-ul sau, dacă este necesar, informații suplimentare care să permită identificarea conținutului ilegal, adaptate în funcție de tipul de conținut și de tipul specific de serviciu de găzduire), precum și numele și adresa de e-mail a destinatarului care face notificarea.”, a mai punctat sursa citată.
Informarea furnizorului online de către notificatorii de încredere
Notificator de încredere poate fi orice entitate care demonstrează că are cunoștințe de specialitate și competențe specifice în detectarea, identificarea și notificarea conținutului ilegal, este independent de orice furnizori de platforme online și își desfășoară activitățile de așa manieră încât să transmită notificări cu diligență, acuratețe și obiectivitate.
„ANCOM acordă statutul de notificator de încredere la cerere, conform unei proceduri, oricărei entități, dacă îndeplinește cumulativ aceste condiții.
Conform Regulamentului privind serviciile digitale, furnizorii de platforme online trebuie să ia măsurile tehnice și organizatorice necesare pentru a se asigura că notificările transmise de notificatorii de încredere cu privire la conținutul ilegal sunt tratate cu prioritate.”, a mai comunicat sursa citată.
Emiterea ordinului de eliminare de către autoritățile relevante
Conform Legii nr. 50/2024, autoritățile relevante sunt instituțiile sau autoritățile publice ce dețin atribuții cu privire la supravegherea unui anumit sector sau domeniu de activitate. Potrivit legii, autoritățile relevante au obligația de a se pronunța cu privire la conținutul ilegal existent în mediul online.
Conform Regulamentului privind serviciile digitale și Legii nr. 50/2024, autoritățile relevante pot dispune, prin ordin, ca furnizorii de servicii intermediare să acționeze împotriva unuia sau mai multor elemente de conținut ilegal, să furnizeze anumite informații cu privire la unul sau mai mulți destinatari individuali ai serviciului sau să restabilească conținutul, în cazul în care acesta a fost eliminat fiind considerat în mod eronat ilegal de către un furnizor.
„Ordinele pot fi emise și de către autoritățile judiciare în cadrul acțiunilor, activităților ori procedurilor desfășurate de acestea potrivit competențelor legale conferite.
În calitatea sa de coordonator al serviciilor digitale în România, ANCOM nu joacă niciun rol în moderarea conținutului, nu acționează ca organism de apel împotriva deciziilor furnizorilor de servicii intermediare în legătură cu conținutul ilegal și nu acționează ca autoritate extrajudiciară în litigiile dintre diferite părți sau diferiți utilizatori cu privire la conținutul ilegal.
ANCOM se poate pronunța cu privire la un conținut ilegal doar în acele situații în care Autoritatea este desemnată, prin normele legale în vigoare, în mod expres, ca autoritate relevantă (de exemplu, ANCOM are rolul de autoritate de supraveghere și control în ceea ce privește punerea pe piaţă a echipamentelor radio sau în ceea ce privește compatibilitatea electromagnetică).”, a conchis sursa citată.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii