Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:27 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Angajări Constanța Primăria comunei Cobadin din județul Constanța angajează șofer microbuz

ro

30 Oct, 2024 12:23 1307 Marime text

Foto cu rol ilustrativ. Sursă foto: Pexels

 
Primăria comunei Cobadin din județul Constanța organizează concurs pentru ocuparea funcţiei contractuale de execuţie vacante de șofer microbuz școlar treapta I, Compartiment Administrativ Întreținerea Domeniului Public și Privat.

Postul vacant este pe perioadă nedeterminată, normă întreagă de 8 ore/zi, 40 ore/saptămână.

Documentele dosarului de concurs 

a) formular de înscriere la concurs -anexa 2 la HG nr.1336/2022;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică; atestat pentru transportul rutier de persoane, aviz psihologic și aviz medical pentru conducător auto transport persoane;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului ;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;

g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) curriculum vitae, model comun european.

Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.

Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (3) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.

Condiții generale
Candidații trebuie să aibă are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România și să cunoască  limba română, scris şi vorbit, să aibă  vârsta minimă reglementată de prevederile legale și capacitate  deplină de serviciu.


De asemenea, candidații trebuie să aibă o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile medicale abilitate, să îndeplinească condiţiile de studii, şi după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs.

Aceștia nu trebuie să fi fost condamnați definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unei fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în c
are a intervenit reabilitarea.

În plus, nu trebuie să execute  o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii.

Totodată, candidații nu trebuie să fi comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Condiții specifice

Candidații pentru acest post trebuie să aibă  studii medii/generale, permis de conducere categoria D, şofer/conducător auto de minim 6 ani, iar vechimea în specialitate nu se solicită.

De asemenea, acești trebuie să fie  posesori ai atestatului pentru transportul rutier de persoane, eliberat de ARR., în termen de valabilitate și să aibă aviz psihologic și aviz medical pentru conducător auto transport persoane, eliberat de medicina muncii, în termen de valabilitate.

Calendarul de desfășurare a concursului

Concursul se va desfăşura la sediul Primăriei comunei Cobadin, județul Constanța, din strada Primăverii nr.2.
Dosarele se pot depune în perioada 30.10.2024 – 12.11.2024, între orele 07:30 – 15:30, la secretariatul Primăriei comunei Cobadin. judeţul Constanţa
Proba scrisă va fi în data de 20.11.2024, ora 10:00.
Interviul va fi în data de 22.11.2024, ora 11:00.

Selecţia dosarelor se va face în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.

Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se face prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat şi a menţiunii «admis» sau «respins», prin afişare la sediul și pe pagina de internet a Primăriai comunei Cobadin www.primariacobadin.ro. în termen de maximum o zi lucrătoare de la data finalizării fiecărei probe.

După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor de înscriere, proba scrisă şi interviu, după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie la secretariatul instituției, în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi al interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.

Rezultatele finale se afişează la sediul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului şi pe pagina de interent www.primariacobadin.ro la secţiunea special creată în acest scop, în termen de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatelor soluţionării contestaţiilor pentru ultima probă, prin specificarea menţiunii „admis“ sau „respins“.

Condiţiile de participare la concurs, bibliografia și tematica se afişează la sediul instituției și pe site-ul www.primariacobadin.ro
Informatii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei comunei Cobadin, strada Primăverii nr.2, județul Constanța şi la numărul de telefon 0241/855.129.


Citește și:
Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol scoate la concurs un post. Iată condițiile de participare

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii