Angajații CFR Constanța s-au alăturat protestelor inițiate de reparatorii de locomotive de călători (GALERIE FOTO și VIDEO)
Angajații CFR Constanța s-au alăturat protestelor inițiate de reparatorii de locomotive de călători (GALERIEPotrivit unui comunicat emis de reprezentanții CFR, este o acțiune sindicală feroviară a angajaților de la S.C.R.L. Brașov SA și a CFR SA, ca urmare a prorogării până la data de 01.01.2023, a legii 195/2020, privind Statutul Personalului Feroviar, legiferată prin OUG 130/17.12.2021.
Pentru prestația efectuată de SCRL către CFR Călători plățile sunt efectuate la zi, nefiind înregistrate restanțe. Personalul salariat aparținând SCRL are toate drepturile încasate la zi (salarii, bonuri de masă, etc).
În situația în care circulația trenurilor va fi afectată de continuarea protestului la CFR SA, pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.
La protest s-au alăturat și angajații CFR Constanța.
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu a declarat că anul viitor, CFR Infrastructură, CFR Călători și CFR Marfă trebuie să treacă printr-un proces de eficientizare economică, în acord cu prevederile PNRR.
„Am discutat acum cu directorii generali și economici de la CFR pe date economice reale.
Este evident că sunt Companii în dificultate. Asta este realitatea și nu trebuie să o ascundem.
Anul viitor toate Companiile, fie că vorbim despre CFR Infrastructură, fie că vorbim despre CFR Călători sau CFR Marfă, trebuie să treacă printr-un proces de eficientizare economică. Și asta în acord cu prevederile PNRR”, explică acesta.
Ministrul a menționat că este deschis la dialog bazat pe argumente economice, „nu pe poziții de forță”.
Sunt deschis la dialog, dar bazat pe argumente economice sustenabile și nu pe poziții de forță.
Bineînțeles că dialogul va continua până la găsirea celor mai bune soluții.
Toate modurile de transport sunt prioritare pentru mine. Asta le-am transmis astăzi și celor de la CFR”, a transmis Sorin Grindeanu pe pagina de Facebook.
Sursă foto și video: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!