Angajații Vămii au declanșat conflictul de muncă. Ce nemulțumiri au salariații
Angajații Vămii au declanșat conflictul de muncă. Ce nemulțumiri au salariațiiPotrivit reprezentanților Sindicatului Meridian, în urma acțiunilor de consultare a angajaților prin care a fost obținut acordul acestora pentru inițierea unor acțiuni de protest, a fost transmisă conducerii instituției o listă de revendicări.
În urma analizei efectuate, reprezentanții Vămii au transmis o serie de soluții de rezolvare a problemelor angajaților, însă toate aceste remedii sunt de lungă durată și se înscriu pe aceeași linie cu promisiunile din anii trecuți.
Precizăm că salariații din cadrul unităților vamale sunt nemulțumiți în principal de condițiile de muncă asigurate și de neacordarea unor drepturi la care sunt îndreptățiți. Astfel Autoritatea Vamală Română funcționează la București, de mai mulți ani, într-un cămin de nefamiliști care nu asigură nici pe departe condiții normale de desfășurare a activității. De asemenea, în țară, o parte din clădirile în care lucrează angajații sunt într-o stare avansată de degradare din cauza faptului că nu au fost asigurate nici măcar fondurile necesare pentru întreținerea acestora. Mai mult decât atât, în prezent, angajații tremură la propriu nefiind asigurată o temperatură adecvată în spațiile de lucru. Nu trebuie uitat nici faptul că au fost distribuite lucrătorilor vamali doar uniformele de vară, cele de iarnă rămânând la stadiul de dorință.
De notorietate este și lipsa aparaturii de control pentru realizarea atribuțiilor date prin lege la frontierele țării, verificarea mijloacelor de transport făcându-se în marea majoritate cu metode din secolul trecut. Lipsa fondurilor este atât de gravă încât angajații își cumpără din bani proprii cele necesare activității zilnice, cum sunt rechizitele, hârtia de copiator și tonerele pentru imprimantă - au mai precizat reprezentanții Sindicatului Meridian.
De asemenea, deși lucrează în aceleași condiții cu alte categorii de personal, angajații Vămii sunt discriminați deoarece nu beneficiază de aceleași drepturi pe care le au ceilalți angajați care lucrează în punctele de trecere a frontierei, cum este în cazul polițiștilor de frontieră.
Citește și:Pe lângă faptul că a fost notificată conducerea Autorității Vamale Române în legătură cu inițierea conflictului de muncă, a fost solicitată și intervenția Inspectoratului Teritorial de Muncă pentru concilierea acestuia, procedură obligatorie stabilită prin lege. În cazul în care nici după această etapă nu se ajunge la unele soluții care să țină seama și de doleanțele personalului, se va trece la declanșarea grevei de avertisment și a celei generale. Ne exprimăm speranța totuși că până la epuizarea tuturor etapelor legale, conducerea instituției să poată identifica, într-un final, măsuri care să rezolve problemele cu care se confruntă angajații de ani de zile - mai transmite sursa citată.
Autoritatea Vamală Română, acționată în instanță de 12 funcționari. Dosarul, la Tribunalul Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp