Ani la rând, liderul pieței Crama Murfatlar se vinde. Care este prețul de pornire
Ani la rând, liderul pieței: Crama Murfatlar se vinde. Care este prețul de pornire
24 Sep, 2020 16:43
ZIUA de Constanta
4532
Marime text
- Producătorul de vin Murfatlar este vândut pe bucăţi de lichidatorul judiciar
- Compania a intrat în faliment în 2018 după ce mulţi ani fusese liderul pieţei.
Amintim că, la începutul acestui an lichidatorul judiciar al Cramei Murfatlar Neptun SA a anunţat vânzarea grupului de active Restaurant Crama şi echipamente tehnologice, mijloace fixe şi obiecte de inventar.
Licitaţia are loc pe 24 ianuarie. Sunt puse la vânzare:
- grupul de active Restaurant Crama din staţiunea Neptun, jud. Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 3.730,28 mp, construcţii restaurant + 3 anexe în suprafaţă de 1.143 mp
- echipamente tehnologice, mijloace fixe şi obiecte de inventar, la preţul de 3.222.785,90 lei, fără TVA.
Deasemenea, Magistrații Secţiei a II-a civilă din Tribunalul Constanța, în luna mai a acestui an, urmau să stabilească în perioada imediat următoare un nou termen în dosarul (2938/118/2012) privind falimentul companiei Murfatlar România SA! La termenul din data de 8 aprilie, Tribunalul Constanța a decis suspendarea procesului în baza decretului nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 20 martie 2012, debitoarea SC Murfatlar România SA a solicitat sa fie supusă dispoziţiilor Legii insolvenţei, declarându-şi totodată intenţia de reorganizare. În motivare, debitoarea a arătat că, în prezent, este în imposibilitate de a-şi onora obligaţiile curente cu sumele disponibile, valoarea datoriilor exigibile depăşind cu mult limita prevăzută de Legea nr. 85/2006. Pe cale de consecinţă, instanţa a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC Murfatlar România SA, cu sediul în oraşul Murfatlar.
Pe data de 23 noiembrie 2018, Tribunalul Constanța a decis intrarea în faliment a debitoarei SC Murfatlar Romania SA și a desemnat lichidator judiciar provizoriu pe Fair & Full Insolvency Consulting IPURL, cu o retribuţie de 3.000 lei, exclusiv TVA + 10% din valoarea fondurilor obţinute în cadrul procedurii prin vânzarea bunurilor şi recuperarea creanţelor.
Ridicarea dreptului de administrare
Tot prin decizia din noiembrie 2018, instanța a dispus ridicarea dreptului săcietății de administrare constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea.
Părţile dosarului sunt: Murfatlar Romania SA, debitor, SC Murfatlar Romania SA, prin Administrator Judiciar Fair & Full Insolvency Consulting IPURL, debitor, iar creditori sunt: SC Unicom Wood Production SA, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral, Mar SRL, SC Murfatlar România SA, prin administrator special Popescu Gheorghe Cosmin, BRD Groupe Société Générale SA, Primăria Murfatlar, Omnilogic SRL Unipersonala, Compania de Supraveghere IG SRL, SC Gemarco Industry SRL, Oraşul Murfatlar prin Primar, OTP Bank România SA, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1, Amorim & Irmanos SA Portugalia, Alberto J Tavares Corticas LDA Portugalia, Auto-Grup SRL, Banca Transilvania SA Sucursala Galaţi, Credit Europe Bank România SA, Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune SA, Condurache Lică, Covalciuc Ovidiu Dumitru Ciprian, Coface România Credit Management Services SRL, mandatară a creditorului Lucien Bernard & Cie SA, SC Duvigneu Murfatlar SRL, SC Eurovino International SRL, SC Euro Trade Invest SA - în reorganizare, SC Euroavipo SA - în reorganizare, SC Enel Energie SA, SC Endress + Hauser România SRL, SC Elma Trading Comp SRL, SC Eco Rom Ambalaje SA, SC Ella Prosan SRL cu sediul ales la SC Urban şi Asociaţii, SC Fruvisat SA, prin lichidator judiciar Rominsol IPURL, SC Konica Minolta Business Solutions România SRL, SC Laser Tehnology Prodimpex SRL, SC Linde Gaz România SRL, SC Meadwestvaco Packaging Systems Poland Sp ZOO Polonia, SC Marcom RMC 94 SRL, SC Mj Maillis România SA.
Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
Citește și:
Compania Murfatlar România SA, în faliment! Judecătorii vor relua procesul
Echipamente şi imobile ale Cramei Murfatlar Neptun SA, vândute de lichidatorul judiciar (document)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii