Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:05 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Animale sălbatice ținute ilegal în captivitate. Trei persoane, reținute pentru braconaj (GALERIE FOTO+VIDEO)

ro

11 Mar, 2022 11:48 1603 Marime text
Animale sălbatice, sursa foto: Poliția RomânăIeri, 10 martie, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Bistrița-Năsăud, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor persoane bănuite de braconaj și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Trei persoane au fost reținute, pentru 24 de ore.

Potrivit Poliției Române, din cercetări a reieșit că, începând cu luna martie 2021 și până în prezent, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 32 și 47 de ani, din Bistrița-Năsăud, ar fi braconat mai multe exemplare de căprior și mistreț, din unele fonduri de vânătoare, din județele Bistrița-Năsăud și Cluj. La acțiunile de braconaj ar fi fost folosite arme și muniții deținute legal, aflate în circuitul ilegal.

De asemenea, un alt bărbat, de 63 de ani, din Dej, ar fi permis și înlesnit unui bărbat, de 32 de ani, să desfășoare acțiuni de braconaj.

„În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 8 arme letale, cu destinația vânătoare, deținute legal, cu privire la care există indicii că ar fi fost utilizate la acțiuni de braconaj, o armă de vânătoare deținută ilegal, 10 cartușe pentru armă letală de vânătoare, deținute ilegal, 15 kilograme de carne de vânat și 36 de trofee, de vânat.

Totodată, au fost ridicate 8 telefoane mobile, 4 camere de supraveghere portabile, o cameră cu termoviziune, 4 stații emisie-recepție și 3 laptopuri, precum și diferite înscrisuri cu valoare probatorie.

De asemenea, în apropierea a două dintre locuințele vizate, au fost găsite mai multe animale sălbatice (un căprior și 10 mistreți), care ar fi fost ținute în captivitate, fiind sesizate instituțiile abilitate, pentru preluarea acestora“ - au precizat reprezentanții Poliției Române. 


Cinci persoane au fost conduse la sediul poliției, față de trei dintre acestea fiind dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate pentru comiterea infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

„În cursul zilei de astăzi, cei trei vor fi prezentați magistraților, în vederea dispunerii unor măsuri preventive.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.


Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Cluj, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud și al polițiștilor din cadrul Poliției orașului Beclean“ - au mai precizat reprezentanții Poliției Române.



Sursa foto+video: Poliția Română
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii