Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:13 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANP „În sistemul penitenciar se acordă asistenţă medicală corespunzătoare unui număr de 8.700 de bolnavi cronici“

ro

25 Jul, 2022 20:30 1751 Marime text
Inchisoare. Foto: PexelsAproximativ 8.700 de deţinuţi cu boli cronice primesc asistenţă medicală în sistemul penitenciar românesc, a informat, luni, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin, conform Agerpres.ro

"În sistemul penitenciar sunt custodiate şi se acordă asistenţă medicală corespunzătoare unui număr de 8.700 de bolnavi cronici. (...) Frecvenţa cu care aceştia beneficiază de consultaţii, vizite medicale, investigaţii atât în sistemul penitenciar, cât şi în afara acestuia este întotdeauna adaptată şi ori de câte ori este nevoie ca o persoană privată de libertate să fie văzută de un medic angajat al nostru sau din exterior sunt demersuri făcute şi acest lucru se întâmplă", a afirmat Halchin, într-o conferinţă de presă.


El a menţionat că mortalitatea este de patru ori mai scăzută în sistemul penitenciar decât la nivel naţional.

"În sistemul penitenciar se acordă anual aproximativ 676.000 de consultaţii atât din anvergura medicinei generale, cât şi a celei de specialitate, ceea ce înseamnă că fiecare persoană privată de libertate este evaluată de un cadru medical dintr-o perspectivă sau alta, în medie, cel puţin o dată la două săptămâni", a explicat şeful ANP.


Potrivit acestuia, în penitenciarele-spital sunt cazate şi se află sub tratament sau observaţie medicală aproximativ 650 de persoane private de libertate.

Dan Halchin a dispus ca, miercuri, 27 iulie, în intervalul orar 8,30 - 11,30, cele şase penitenciare-spital să organizeze Ziua Porţilor Deschise, prilej cu care toţi cei care sunt interesaţi, inclusiv reprezentanţi ai societăţii civile, să vadă care sunt condiţiile de cazare.

"De la sfârşitul anului 2020, Guvernul şi-a asumat, printr-un memorandum, o foaie de parcurs ce presupune îmbunătăţirea condiţiilor în penitenciare, inclusiv pe zona medicală, însă efortul central al acestui demers îl reprezintă combaterea aglomerării. În 2021, a fost asumat a fi realizate 210 noi locuri de cazare, s-au realizat 216. Anul acesta sunt programate a fi date în folosinţă 445, estimarea noastră este că vom ajunge la 448. Anul care vine sunt programate 1.275 de locuri şi acestea sunt în fazele iniţiale de execuţie sau de finalizare a documentaţiei, prin urmare, estimarea noastră este că şi în 2023 vom atinge acest milestone de 1.275. Pentru 2024 şi 2025 sunt planificate a fi date în folosinţă aproximativ 5.000 de noi locuri de cazare, aici intrând şi cele două noi penitenciare de care se discută de ceva timp, penitenciarul de la Berceni şi cel de la Unguriu", a declarat şeful ANP.


El a spus că, la nivelul sistemului penitenciar, sunt 19.900 de spaţii de cazare, iar numărul deţinuţilor se cifrează la circa 23.400. 

Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii