Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:42 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANPC derulează proiectul „Insolvența- cu un pas mai aproape de consumatori”

ro

22 Jun, 2023 09:50 993 Marime text

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, prin Direcția Insolvența Persoanelor Fizice, un proiect cu titlul: „Insolvența- cu un pas mai aproape de consumatori”.
 

În cadrul acestui program, se vor desfășura, în toate cele 8 regiuni ale țării (Cluj, Timiș, Dolj, Prahova, Brașov, Iași, Galați și București), conferințe care au ca scop informarea consumatorilor interesați de a afla detalii referitoare la această procedură.
 

Evenimentele sunt dedicate persoanelor care se afla in incapacitate de plată a datoriilor și nu mai fac față traiului zilnic, acestea fiind așteptate să participe la întâlnirile organizate, în cadrul proiectului, unde vor afla care este procedura și vor primi sfaturi de la profesioniștii din domeniul insolvenței persoanelor fizice – angajați ai instituțiilor publice, notari, executor judecătorești, avocați, practicieni în insolvență.
 

De asemenea, cei aflați în situațiile menționate mai sus vor beneficia de consiliere în materie de supraîndatorare, le vor fi prezentate cele trei tipuri de procedure a insolvenței persoanelor fizice de care pot beneficia in funcție de situația în care se află și vor avea, astfel, o noua șansă de a-și restabili situația financiară.
 

Cei interesați, pot găsi datele și locațiile conferințelor organizate în cadrul proiectului pe site-ul www.anpc.ro și pe pagina de Facebook – Insolventa ANPC, la începutul lunii iulie 2023.
 

Pentru mai multe detalii, persoanele care doresc să participle la evenimente se pot adresa Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor din județele de domiciliu, prin e-mail la adresa: insolventa@anpc.ro sau prin mesaj pe pagina de Facebook – Insolventa ANPC.

Citește și:

Persoanele aflate în dificultate financiară pot găsi sprijin la ANPC, prin Direcţia de Insolvenţă a Persoanelor Fizice
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii