Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:06 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANPC Nu există nicio posibilitate de diminuare a stocurilor de carburanți sau de modificare importantă a prețului

ro

24 Mar, 2022 15:25 1429 Marime text
Sigla ANPC. Foto Facebook/ANPCConducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) – președintele, Horia Constantinescu și directorul general, Paul Anghel - a avut astăzi, 24 martie 2022 o întâlnire de lucru, la sediul Autorității, cu reprezentanții lanțurilor de furnizori de carburanți care au răspuns invitației ANPC, respectiv Rompetrol, OMV - Petrom, MOL, GAZPROM.

Potrivit unui comunicat al ANPC, în cadrul discuției, au fost analizate rezultatele controalelor întreprinse, în ultima perioadă, de comisarii ANPC, în lanțurile de benzinării din toată țara, și s-a convenit că vor avea loc periodic astfel de întâlniri pentru a se putea preîntâmpina orice posibilă situație neobișnuită pe piață.

„În acest context, operatorii economici prezenți au dat încă o data asigurări că nu există nicio posibilitate, cel puțin într-o perioadă predictibilă, de diminuare a stocurilor de carburanți sau de modificare importantă a prețului, ceea ce nu justifică niciun fel de îngrijorare din partea consumatorilor.
Totodată, au fost propuse câteva linii concrete de remediere a deficiențelor constatate în timpul verificărilor. Acestea și multe altele vor fi incluse într-un ghid de bune practici, care va fi elaborat de un grup de lucru format din câte un reprezentant al fiecărui furnizor de carburanți, cu concursul ANPC, astfel încât serviciile și produsele, din acest domeniu, oferite consumatorilor, să fie de cea mai bună calitate“ - au precizat reprezentanții ANPC.

Discuția s-a purtat pe două paliere: furnizarea de carburant și magazinul cu bunuri de larg consum din incinta stațiilor, concluziile urmând să se regăsească printre măsurile prevăzute în ghidul de bune practici.

„În ceea ce privește furnizarea de carburant, dat fiind că, pentru consumator sunt importante atât prețul și calitatea combustibilului, cât și durabilitatea motorului, operatorii economici să manifeste atenție sporită în ceea ce privește informarea consumatorului, în incinta stației și nu numai, dar și recipientelor în care se livrează combustibili clienților, astfel încât procesul comercial să fie unul sigur, dat fiind potențialul inflamabil deosebit al produselor.
În ceea ce privește magazinele din incinta stațiilor de carburant, s-a convenit că este necesară reînnoirea agregatelor și sistemelor de expunere a mărfurilor, dar și o mai atentă supraveghere periodică a stocurilor de produse, astfel încât să nu mai existe pericolul aflării la comercializare a unora cu data durabilității minimale depășită.
De asemenea se va acorda o atenție deosebită aspectelor legate de menținerea curățeniei în spațiile de vânzare și de depozitare, astfel încât să fie aliniate la normele prevăzute de lege“ - au mai precizat reprezentanții ANPC.

În acest moment, în toate lanțurile de benzinării, se lucrează la planul de remedierea a tuturor deficiențelor constatate, sub coordonarea echipelor de comisari ANPC, în beneficiul consumatorilor.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii