ANPC oprește temporar funcționarea unui restaurant din București. Ce nereguli au fost constatate (GALERIE FOTO)
ANPC oprește temporar funcționarea unui restaurant din București. Ce nereguli au fost constatate (GALERIE FOTO)


Astfel, aceștia s-au mobilizat, în cadrul programului Academia Comisarilor, inițiat de ANPC, cu scopul de a-i specializa pe tinerii comisari, prin activități practice în teren, la care participă în echipe mixte cu colegi cu experiență, pentru ca actul de control desfășurat de ei să se realizeze într-o manieră unitară, la același nivel de exigență.
Astfel, în urma verificărilor, o echipă a Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Municipiul București a constatat un mod defectuos de derulare a activității restaurantului, care oferea servicii care pot pune in pericol viața, sănătatea sau interesele economice ale consumatorilor, fapt care a dus la aplicarea următoarelor sancțiuni:” Comunicarea cu fiecare dintre consumatorii afectați de neregulile operatorilor economici trebuie să cunoască noi dimensiuni.
Tinerii noștri colegi au observat că, în mediul online, nu neapărat pe conturile instituției, apar informații importante și s-au hotărât să le caute și să le dea atenție.
Roadele implicării lor se văd zi de zi, atât în efecte, cât și în schimbarea mentalității în interiorul instituției.
Suflul tânăr adus redă energie și ne obligă și pe noi să redevenim tineri în atitudine, în hotărâre și, automat, dă rezultate” – Horia Constantinescu, președintele ANPC.
- Oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a unei cantități de peste 113 kg produse neconforme în valoare de peste 5.000 lei
- Amendă contravențională în valoare totală de 10.000 lei
- Oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor.
- utilizarea unor materii prime și preparate culinare fără etichete cu data limita de consum sau elemente de identificare și caracterizare
- utilizarea unor agregate frigorifice total neigienizate, cu prezența masivă de praf, impurități și resturi alimentare pe ventilația cu care sunt echipate
- prezența unor insecte moarte
- nerespectarea condițiilor de temperatură și a vecinătăților în agregatele frigorifice
- existența unui paviment depreciat ce nu poate fi igienizat corespunzător
- utilizarea bureților de sârmă, în spațiul de lucru și colectarea rezidurilor solide în recipiente fără capac
- lipsa informării consumatorilor, în lista meniu, asupra riscurilor previzibile reprezentate de ingredientele cu potențial allergen.
Sursa foto: ANPC
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp