ANPC se implică în soluționarea situației create de decizia Blue Air. Ce drepturi au pasagerii afectați

07 Sep, 2022 13:00
ZIUA de Constanta
1284
Marime text
În urma situației create ca urmare a deciziei companiei Blue Air de a-și suspenda toate zborurile până pe data de 12 septembrie 2022, care a avut un amplu impact asupra pasagerilor români aflați în mișcare și blocați în mai multe aerporturi, în aceste zile, și ca urmare a solicitării premierului României ca Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) să monitorizeze îndeaproape întregul proces de repatriere a acestora, au fost luate primele măsuri, la nivelul instituției.
Potrivit unui comunicat al ANPC, președintele ANPC, Horia Constantinescu, și-a pus la dispoziția pasagerilor aflați în dificultate, din cauza deciziei Blue Air, unul dintre numerele personale de telefon - disponibil 24 ore din 24, spre deosebire de programul uzual de lucru al oricărui funcționar, de 8 ore, zilnic - pentru ca aceștia să îi poată semnala, în scris, prin SMS sau aplicația whatsapp, locul și situația concretă în care se află, pentru a putea fi ajutați, în cel mai scurt timp.
Numărul de telefon este: 0040 745 999 111.
De asemenea, ANPC a transmis o adresă oficială, cu caracter urgent, către Blue Air, prin care se solicită companiei prezentarea unei situații clare a zborurilor anulate, pentru toată perioada anunțată, cu toate detaliile necesare pentru a se putea interveni, în mod proactiv (rute, orar, număr de pasageri afectați, măsurile pe care le-a prevăzut compania pentru a respecta prevederile Regulamentului (CE) nr. 261/2004 etc.)
Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004, de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și a anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, pasagerii aflați în situațiile de mai sus au dreptul de a li se oferi gratuit următoarele:
transportul dintre aeroport și locul cazării (hotel sau altele).
pasagerii au dreptul la două apeluri telefonice gratuite și de a trimite gratuit mesaje prin telex, fax sau e-mail.
De asemenea, pasagerii curselor anulate au dreptul la rambursarea în termen de 7 zile a întregului cost al biletului sau rerutarea, în cel mai scurt timp, către destinația prevăzută.
În plus, pasagerii pot solicita compensații stabilite în regulament pentru anularea zborului, calculate în funcție de distanța călătoriei.

- mese și băuturi răcoritoare, direct proporționale cu timpul de așteptare;
- în cazul în care este necesară o ședere de una sau mai multe nopți
- în cazul în care este necesară o ședere suplimentară față de cea prevăzută de pasager;
transportul dintre aeroport și locul cazării (hotel sau altele).
pasagerii au dreptul la două apeluri telefonice gratuite și de a trimite gratuit mesaje prin telex, fax sau e-mail.
De asemenea, pasagerii curselor anulate au dreptul la rambursarea în termen de 7 zile a întregului cost al biletului sau rerutarea, în cel mai scurt timp, către destinația prevăzută.
În plus, pasagerii pot solicita compensații stabilite în regulament pentru anularea zborului, calculate în funcție de distanța călătoriei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii