Anul acesta, viitorii mediciniști vor susține examenul de admitere la Romexpo
Anul acesta, viitorii mediciniști vor susține examenul de admitere la RomexpoPotrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, s-au înscris 3.326 de candidaţi, dintre care 28 sunt absolvenţi de liceu care au obţinut media 10 la examenul de Bacalaureat, iar 46 sunt olimpici naţionali şi internaţionali.
Pentru specializarea Medicină se scot la concurs 660 locuri finanţate de la buget şi 150 locuri cu taxă, pentru Medicină dentară - 180 locuri finanţate de la buget şi 100 locuri cu taxă, la Facultatea de Farmacie - 150 locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă, în timp ce la FMAM pe segmentul Moaşe şi Asistenţă Medicală Generală sunt 95 locuri finanţate de la buget şi patru locuri cu taxă, iar pentru alte specializări (3 ani de studiu şi 180 de credite) au fost repartizate 75 de locuri finanţate de la buget şi 18 de locuri cu taxă, alte patru locuri fiind scoase la concurs pentru absolvenţii din centrele de plasament.
"Din perspectiva numărului candidaţilor înscrişi în cursa pentru admiterea în Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' din Bucureşti, asistăm anul acesta la o creştere semnificativă, cu aproximativ 300 de concurenţi faţă de anul precedent, fapt ce demonstrează implicit un interes amplificat al absolvenţilor de liceu faţă de profesia de medic şi cred că, în următorii ani, acest trend va fi unul ascendent în condiţiile în care vor continua să se dezvolte politicile din domeniul sănătăţii prin care statutul de medic va fi foarte bine poziţionat în ierarhia socio-profesională şi superpozabil sistemelor sanitare occidentale", a declarat prof. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF "Carol Davila", citat în comunicatul de presă.
Pentru Facultatea de Medicină s-au înscris 2.246 candidaţi, pentru Facultatea de Medicină Dentară - 541 de candidaţi, pentru Facultatea de Farmacie - 134 de candidaţi/, iar pentru FMAM (4 sau 3 ani de studiu) - 405 de candidaţi. Pentru candidaţii ale căror medii de admitere nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat, sunt puse la dispoziţie alte 292 de locuri cu taxă.
Taxa de studiu stabilită de către Senatul UMF "Carol Davila" pentru ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar 2020-2021 este de 9000 lei/an de studiu pentru Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie şi 6000 lei/an de studiu pentru FMAM. Taxa de studiu anuală va fi plătită în trei tranşe (prima tranşă - 50% din taxa anuală, a doua tranşă - 25% din taxa anuală şi a treia tranşă - 25% din taxa anuală).
Potrivit UMF, vor fi respectate "cu stricteţe" toate măsurile de prevenire împotriva COVID-19, începând cu triajul epidemiologic, dezinfectarea mâinilor, purtarea obligatorie a măştilor de protecţie facială şi distanţarea socială de minim 1,5 metri între candidaţi.
Sursa foto: Facebook/ROMEXPO
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp