Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:42 17 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anunț de ultim moment de la MApN despre fragmentele de drone căzute în zona de frontieră din județul Tulcea

ro

17 Jan, 2025 18:43 331 Marime text
 
  • Echipa inter-instituțională, formată din specialiști MApN, SRI și MAI, a finalizat cercetările pe 17 ianuarie în județul Tulcea, după atacurile cu drone asupra obiectivelor ucrainene.
  • Au fost identificate două zone cu resturi de drone rusești, tip Geran1/2, una între Ceatalchioi și Tudor Vladimirescu și alta la sud de Chilia Veche.


Echipa inter-instituțională, formată din specialiști din cadrul MApN, SRI și MAI, a finalizat cercetările desfășurate în data de 17 ianuarie, în zona de frontieră din județul Tulcea, în urma atacurilor cu drone executate în cursul nopții asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina.
 
În urma cercetărilor din teren au fost identificate două zone în care au căzut resturi de drone de proveniență rusească de tip Geran1/2, una între localitățile Ceatalchioi și Tudor Vladimirescu, iar alta la sud de Chilia Veche.  Impactul resturilor de drone nu a afectat elemente de infrastructură și nu au fost semnalate pagube materiale, transmite un comunicat MApN. 


Forțele și mijloacele MApN vor continua să monitorizeze zona 
 
Forțele și mijloacele MApN vor continua să monitorizeze zona din proximitatea porturilor ucrainene vizate de atacurile Federației Ruse din ultimele zile.
 
Ministerul Apărării Naționale informează în timp real structurile aliate cu privire la aceste situații.
 
Reiterăm, de asemenea, mesajul ferm de condamnare a atacurilor executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu normele de drept internațional.



Citește și:

Atac cu drone în proximitatea frontierei cu România! A fost încălcat spațiul aerian românesc în județul Tulcea! Anunțul MAE

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii