Anunț de ultim moment despre pensionarii care au primit, din greșeală, pensii mai mari. Ce trebuie să facă
Anunț de ultim moment despre pensionarii care au primit, din greșeală, pensii mai mari. Ce trebuie să facă
04 Mar, 2025 10:43
ZIUA de Constanta
265
Marime text



Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis că diferențele între sumele stabilite de casele de pensii și cele cuvenite, după plata sau stabilirea drepturilor de pensie, se acordă, plata acestora calculându-se regresiv de la data constatării.
'Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, stabilește că: în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 107 alin. (2) din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sintagma 'în cadrul termenului general de prescripție' indică perioada maximă de timp pentru care se acordă/se recuperează sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) și (11) ale aceluiași articol, calculate regresiv de la data constatării diferențelor. Obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică din 3 martie 2025', potrivit minutei Înaltei Curți.
Curtea de Apel Brașov a solicitat Înaltei Curți să se pronunțe asupra unei probleme de drept, și anume: 'Dacă prevederile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice fac trimitere la regimul general al prescripției, stabilit prin legislația de drept comun aplicabilă în raport de datele concrete ale speței sau instituie un regim propriu al prescripției, derogatoriu de la dreptul comun, ori reglementează un termen imperativ, de 3 ani, în care se acordă/recuperează diferențele, fără a fi incident regimul juridic al prescripției', scrie Agerpres.ro.
Problema de drept care a creat practică judiciară divergentă vizează, în esență, posibilitatea acordării/recuperării diferențelor de drepturi de pensie la care face referire textul legal doar pentru ultimii 3 ani anteriori constatării diferențelor între sumele plătite și cele legal cuvenite, chiar dacă perioada totală în care drepturile de pensie au fost greșit stabilite și plătite este mai mare și s-au solicitat, prin acțiune, diferențele pentru întreaga perioadă, spune Instanța supremă.
Art. 107 alin. (1) din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede că 'în situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire. (11) În situația asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. IV, care au depus declarația individuală de asigurare, dacă la definitivarea anului fiscal, pe baza datelor comunicate de organul fiscal central, se constată diferențe între venitul lunar asigurat utilizat la stabilirea punctajelor lunare avute în vedere la calculul pensiei și cel ales de contribuabil în declarația individuală de asigurare, casa teritorială de pensii operează, din oficiu, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire care se emite până la data de 31 decembrie a anului în curs pentru anul anterior. (2) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) și (11) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor', prevede lege citată.
Citește și:
Ce pensie încasează Angela Merkel, după ce a fost cancelarul Germaniei timp de 16 ani
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii