Aparatul de securitate construit de Zip Escort pentru Neversea și Beach, Please! este pregătit pentru amploarea celor două festivaluri!
Aparatul de securitate construit de Zip Escort pentru Neversea și Beach, Please! este pregătit pentru amploarea
03 Jul, 2024 13:31
ZIUA de Constanta
1285
Marime text
În câteva zile va începe una dintre cele mai așteptate perioade ale sezonului estival. Festivalurile Neversea și Beach, Please! se vor succede anul acesta, fapt implică, printre altele, stabilirea unor măsuri de securitate și de coordonare cu autoritățile a căror eficiență să asigure buna-desfășurare a evenimentelor pentru toți participanții.
„Am mobilizat din timp echipe de agenți de securitate a căror experiență în evenimentele de amploare a stat la baza selecției lor! Am lucrat cu ei simulări ale situațiilor de urgență și de gestionare a mulțumilor, pregătindu-i să asigure o intervenție promptă și eficientă în caz de incidente, iar coordonarea lor va fi asigurată de inspectorii de securitate Zip Escort care au participat la edițiile trecute ale celor două festivaluri și sunt familiarizați cu tot mecanismul de securitate.
Peste implicarea factorului uman, venim cu tehnologie de ultimă generație care să permită monitorzarea în timp real a întregului perimetru de derulare a festivalurilor, fapt care va determina o intervenție imediată în zonele de risc!”, a declarat Iulian RADU, director general Zip Escort.
Participanții la festival sunt încurajați să respecte instrucțiunile tuturor celor care asigură securitatea celor două evenimente și să rămână vigilenți pe durata festivalurilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii