Apele Române Dunărea a atins astăzi un maxim de debit
Apele Române: Dunărea a atins astăzi un maxim de debit
30 Sep, 2024 17:51
ZIUA de Constanta
666
Marime text
Conform prognozei reactualizate la această oră de colegii de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, Dunărea atinge astăzi un maxim de 7400 mc/s și va fi în scădere în perioada de timp imediat următoare. Aceste debite vor putea fi tranzitate în siguranță pe sectorul românesc.
Apele Române continuă monitorizarea nivelurilor și a debitelor Dunării întrucât durata de propagare a viiturii pe sectorul românesc va fi de cel puțin 7 zile. În tot acest timp, linia de apărare împotriva inundațiilor va fi supusă o perioadă îndelungată presiunii crescute ale apelor Dunării, potrivit unui anunț al Apelor Române.
De aceea, s-au realizat consolidări ale digurilor la Islaz-Moldoveni, în zona de confluenţă a Oltului cu Dunărea - Apele Române Olt; la Prundu, județul Giurgiu - Apele Române Argeș-Vedea; în zona localității Baital, pe brațul Borcea, județul Călărași - Apele Romane Buzau-Ialomița, unde se continuă și la această oră consolidarea digului.
În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat la mai multe stații hidrometrice precipitații de peste 50 l/mp, dar acestea nu au condus la depășirea cotelor de apărare.
În zona județului Galați, s-au înregistrat precipitații de peste 50 l/mp, în aval de zonele afectate, care nu au generat evenimente hidrologice neprevăzute.
INHGA a reactualizat avertizarea hidrologică cod portocaliu și cod galben.
Citește și
Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații pe râurile din județele Constanța și Tulcea
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii