Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:33 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Apelurile efectuate la Serviciul de urgență 112, vor fi localizate cu o mai mare precizie

ro

26 May, 2023 13:31 1168 Marime text
Foto: Facebook/STSGuvernul României a adoptat, astăzi, o ordonanță de urgență prin care vor fi implementate măsuri ce vor asigura creșterea preciziei localizării apelurilor efectuate la Serviciul de urgență 112.

Potrivit unui comunicat al STS, acest nou tip de localizare cu acuratețe crescută va fi furnizat doar pe timpul gestionării unei situații de urgență și se va putea realiza independent de tipul de telefon mobil utilizat, inclusiv pentru cele în tehnologii mai vechi, iar ariile de determinare a poziției vor fi restrânse de până la 25 de ori, în unele cazuri.

Inițiativa legislativă aparține Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), fiind elaborată împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), în urma consultărilor cu operatorii de telefonie mobilă din România. Actul normativ va permite implementarea unei soluții tehnice care reprezintă o premieră la nivelul serviciilor de urgență europene, fiind rezultatul analizării celor mai noi tehnologii disponibile în domeniu.

Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării: „România are acum printre cele mai bune sisteme de localizare pe apelul 112 din Europa și cel mai bun dintre statele UE cu relief complex. Acest proiect face parte dintr-un demers mai amplu de îmbunătățire a localizării pe 112, de aceea am depus în Parlament un amendament la Codul urbanismului prin care vom obliga ca toate clădirile de blocuri nou construite să fie cartografiate 3D pentru a facilita accesul agențiilor de intervenție de urgență la locul precis identificat prin 112.”

„În prezent, pe timpul unui apel la 112, localizarea se realizează atât pe baza caracteristicilor de acoperire a celulei GSM la care este conectat telefonul, cât și pe baza GPS-ului, funcțiilor și senzorilor încorporați în telefoanele inteligente. În primul caz, localizarea este furnizată în 99,9% din apeluri, dar oferă arii de localizare mai mari de 12,5 km2 pentru 58% dintre situații, respectiv mai mari de 50 km2 pentru 25% dintre acestea. Complementar cu acest prim tip de localizare, al doilea caz se bazează pe localizarea AML care este furnizată pentru aproximativ jumătate din apelurile efectuate la numărul de urgență 112, ca urmare a dependenței de terminalul mobil și a limitărilor asociate acestei tehnologii. Astfel, noua configurație va permite arii mult mai restrânse, cu precizii de localizare de ordinul zecilor sau sutelor de metri, în funcție de tehnologia de comunicații mobile utilizată. Practic, localizarea cu precizie a apelului la 112 se va realiza atât din telefonul mobil, cât și din rețea.

O astfel de capabilitate a Serviciului de urgență 112 permite intervenția mai rapidă la caz a echipajelor specializate de Ambulanță, Poliție, Pompieri, SMURD, Jandarmerie și Salvamont. Totodată, va ajuta la o localizare mai exactă a victimelor în cazul unor calamități naturale (cutremure, inundații, avalanșe etc.) sau în cazul persoanelor dispărute sau rătăcite.

Prevederile legislative adoptate astăzi vor asigura cadrul legal pentru realizarea unor configurații la nivelul rețelelor de comunicații ale operatorilor publici de telefonie mobilă astfel încât să poată determina cu acuratețe crescută coordonatele geografice ale locului de unde se sună la 112. De asemenea, la nivelul Serviciului de urgență 112 vor fi realizate modificări în arhitectura de sistem pentru a permite primirea, procesarea și punerea la dispoziția operatorilor și dispecerilor a acestor informații de localizare cu acuratețe crescută“ - au mai precizat reprezentanții STS.


Procesul de dezvoltare a noilor funcționalități se va realiza etapizat, în următoarele luni: proiectare arhitectură, instalare echipamente, implementare și operaționalizare a metodelor de obținere a informațiilor de localizare, testare pilot și extindere la nivel național.

În conformitate cu politica ANCOM de a susține dezvoltarea de servicii inovative în beneficiul utilizatorilor finali, Autoritatea va transfera către bugetul de stat suma necesară pentru implementarea în cel mai scurt timp a acestui proiect.

MCID, STS și ANCOM apreciază implicarea operatorilor publici de telefonie mobilă în acest proiect vital pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență anunțate la 112, suportul acestora fiind esențial în implementarea acestor instrumente destinate protecției cetățenilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii