Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:15 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

APIA. Ajutor de minimis în domeniul apicol. Cine sunt beneficiarii și care sunt condițiile. Când se pot depune cererile

ro

18 Nov, 2021 14:26 1551 Marime text
  • Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis este de 53.250.724 lei, reprezentând 10.763.157,96 euro la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2021, respectiv 4,9475 lei petru un euro.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează apicultorii că în perioada 19 - 26 noiembrie 2021 inclusiv se depun cereri de acordare a ajutorului de minimis pentru compensarea efectelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol.

Iată ce spune Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează apicultorii că în perioada 19 - 26 noiembrie 2021 inclusiv se depun cereri de acordare a ajutorului de minimis pentru compensarea efectelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1219/17.11.2021.

Ajutorul de minimis se acordă întreprinderilor care își desfășoară activitatea în sectorul apicol, în domeniul producției primare, pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol, astfel încât să se asigure continuarea ciclului de producție.

Beneficiarii schemei de ajutor de minimis sunt:

a) apicultorii, persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare, valabil la data depunerii cererii;

b) apicultorii, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.182/2016;

c) apicultorii, persoane juridice.


Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

să aibă familii de albine înscrise în baza de date națională apicolă la data 1 martie 2021, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu”, potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 251/2017 pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor cu modificările și completările ulterioare;

să aibă stupine înregistrate/autorizate la direcția sanitar-veterinară şi pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, la data depunerii cererii;

să fie înregistrați în registrul unic de identificare (RUI), și să dețină cod unic de înregistrare atribuit de către APIA.


Solicitanții care nu dețin cod unic de înregistrare în RUI, înainte de solicitarea ajutorului de minimis prevăzut de prezenta hotărâre au obligația obținerii acestuia de la centrele județene ale APIA, prin completarea și depunerea formularului prevăzut în anexa nr.1 la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 22/2011 privind reorganizarea Registrului fermelor, care devine Registrul unic de identificare, în vederea accesării măsurilor reglementate de politica agricolă comună.

Cuantumul ajutorului este în valoare de 23,7 lei/familia de albine.

Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis este de 53.250.724 lei, reprezentând 10.763.157,96 euro la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2021, respectiv 4,9475 lei petru un euro.

Sursa de finanțare este bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Termen de plată a ajutorului de minimis este data de 31 decembrie 2021.

Formularele care trebuie completate de către fermierii sunt accesibile pe site-ul APIA www.apia.org.ro, accesând link-ul http://www.apia.org.ro/ajutor-minimis-sector-apicol.

Sursa foto: Pixabay.com 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii