Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:13 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

APIA, despre stadiul plăților în Campania 2020

ro

02 Feb, 2021 10:06 1697 Marime text
  • Plățile se efectuează în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr.323 din 1 octombrie 2020.
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă autorizarea plății regulare pentru Campania 2020, până la acest moment fiind autorizați la plată un număr de 767.907 fermieri, reprezentând un procent de 93,54% din numărul total al fermierilor eligibili care au depus Cerere unică de plată în Campania 2020.

Suma totală autorizată la plată este de 2,14 miliarde euro, din care:

- 1,69 miliarde euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

- 373,36 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);

- 74,21 milioane euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).

Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,7830 lei pentru un euro.

Totodată, vă informăm că până la data de 1 februarie 2021 suma totală autorizată la plată pentru sprijinul cuplat în sectorul zootehnic se ridică la 162,62 milioane euro, din care:

86,27 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Vaci de lapte;


1,44 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Bivolițe de lapte;

10,87 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Taurine de carne;

64,02 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Ovine/Caprine;

0,02 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – Viermi de mătase.



Plățile se efectuează în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr.323 din 1 octombrie 2020.

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură depune toate eforturile pentru a efectua în timp util plățile aferente Campaniei 2020.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii