Aproape 20% dintre cetăţenii cu drept de vot din Republica Moldova s-au prezentat la urne
Aproape 20% dintre cetăţenii cu drept de vot din Republica Moldova s-au prezentat la urne
20 Oct, 2024 15:28
ZIUA de Constanta
482
Marime text
- Aproape 20% dintre cetăţenii cu drept de vot din Republica Moldova s-au prezentat, duminică, până la ora locală 12:00, la alegerile prezidenţiale şi referendumul pentru modificarea Constituţiei, potrivit datelor oficiale prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC).
Oficialii CEC au informat că până la ora 12:00 şi-au exprimat dreptul de vot 538.495 alegători din totalul celor 2.714.239 înscrişi pe listele electorale de bază, ceea ce reprezintă un procent de 19,36%, conform Agerpres.
Prezenţa la vot la ora 12:00 este cu aproape 3% mai mare faţă de cea înregistrată la aceeaşi oră în timpul alegerilor prezidenţiale din 2020.
Reamintim că Instituția Prefectului – Județul Constanța a făcut demersuri pentru desfășurarea în bune condiții a procesului electoral.
În acest sens, cu sprijinul reprezentanților Primăriei Municipiului Constanța și ai Universității „Ovidius”, a fost amenajată o secție de votare în sediul instituției de învățământ superior de pe bulevardul Mamaia, nr.124, transmite o informare din partea Prefecturii Constanța.
Citește și
Duminică, 20 octombrie 2024, zi de vot pentru cetățenii Republicii Moldova. Unde pot vota în Constanța?
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii