Aqualand pe opt hectare Iată cum va arăta Centrul de Agrement Năvodari (galerie foto + documente)
Aqualand pe opt hectare: Iată cum va arăta Centrul de Agrement Năvodari (galerie foto + documente)În urmă cu două săptămâni, primarul Năvodariului, Nicolae Matei, anunţa în cadrul interviului online al cotidianului nostru, faptul că are în stadiu deja avansat proiectul referitor la construirea unui centru de agrement la cele mai înalte standarde, pentru turiştii care vor poposi pe litoral. La acest moment, proiectul se află în evaluare la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est şi sunt mari şanse să primească ok-ul spre finanţare.
Centrul, numit de primar Aqualand, se va construi pe un teren viran aflat aproape de podul de la Năvodari, pe partea dreaptă, între taberele de copii „Albatros" şi „Lebăda", şi va fi cuprins în suprafaţa administrativ-teritorială a viitoarei staţiuni turistice Năvodari, iniţiativă pentru care deja au fost întreprinse o serie de măsuri. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 280 de miliarde de lei vechi, bani care vor fi atraşi prin Programul Operaţional Regional, Axa Prioritară 5 - Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, domeniul de intervenţie 5.2.
Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice. Cererea de finanţare pentru acest proiect a fost înregistrată la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est pe 9 decembrie 2010, la acest moment cererea fiind trecută din lista de rezervă în etapa de evaluare tehnică şi financiară. Această etapă va începe după nominalizarea de către Autoritatea de Management pentru POR a evaluatorilor independenţi. Potrivit estimărilor, această etapă ar putea dura o lună, după care trebuie să se întocmească proiectul tehnic, etapă care va mai dura încă o lună.
Potrivit extrasului de carte funciară, terenul pe care se va ridica această construcţie este intravilan şi are o suprafaţă de 77.763 metri pătraţi din Trup 33, plus alţi 16.440 metri pătraţi din Trup 3 - Perla.
Două bazine de înot, unul olimpic
Centrul de agrement va cuprinde două mari clădiri. Prima dintre ele, clădirea piscinelor, are ca activitate principală activităţile sportive şi de relaxare. Turiştii se vor delecta într-un bazin olimpic, dotat cu şapte culoare, unde se pot susţine cursuri de scufundări, polo şi de înot sportiv. Cel de-al doilea bazin acoperit este pentru începători, având o adâncime mai mică (între 80 cm şi 1,80 metri).
Suprafaţa construită a celor două bazine este de 2.869 de metri pătraţi. În plus, va mai fi un bazin jacuzzi, dar şi un tobogan acvatic tip tunel, model spirală. Clădirea în care se află aceste piscine va găzdui de asemenea şi trei saloane de masaj chinetoterapeutic care vor lucra în legătură cu sala de fitness. De asemenea, va exista o saună de tip finlandez, dar şi un hamam (baie turcească). La etajul clădirii se va afla o sală de forţă dotată cu aparatură performantă. La exteriorul clădirii de piscine vor fi alte două bazine, unul de agrement, iar altul cu o adâncime mai mică va fi destinat copiilor şi va fi amenajat cu tobogane gonflabile. Alături de bazine vor fi amenajate două terenuri de tenis şi un teren de mini-fotbal, care va avea şi nocturnă. În plus, va fi amenajată şi o parcare cu o capacitate de aproximativ 90 de maşini. Mai există în plan şi folosirea de panouri fotovoltaice pentru producerea apei calde menajere şi a energiei electrice. Cu acelaşi tip de energie va fi alimentat şi sistemul de iluminat exterior. Totalul suprafeţei care va fi construită este de 3.192,6 metri pătraţi.
Gata la începutul sezonului 2012
Teoretic, aşa cum arată datele proiectului, investiţia este estimată să se finalizeze în 12 luni de la data deschiderii şantierului de lucru, însă autorităţile locale speră să finalizeze acest proiect mult mai devreme. Din această toamnă se speră să se demareze procedurile de achiziţie publice necesare şi ca până la finele anului lucrarea să fie deja demarată. Administraţia năvodăreană îşi doreşte ca la începutul sezonului estival viitor centrul de agrement să poată funcţiona.
Cofinanţarea beneficiarului, 50% din valoarea proiectului
Contactat telefonic, primarul Nicolae Matei a declarat că este foarte încântat de acest proiect şi că speră să treacă de etapa de evaluare efectuată de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est unde este depus la acest moment proiectul. „Cota noastră de finanţare este foarte mare, 50% din valoarea totală a proiectului, adică aproximativ 140 de miliarde de lei vechi, pentru care trebuie să suportăm şi TVA-ul, ceea ce este un efort mare al oraşului. Sper ca acesta să ridice Năvodariul". Matei a mai spus că principalul atu al proiectului este acela că fiind bazine acoperite va putea funcţiona pe tot parcursul anului şi va atrage turiştii şi în extra sezon şi va constitui un punct de atracţie şi pentru cei care au case de vacanţe în apropiere. „Mă gândesc să propun Consiliului Local, la momentul când va fi inaugurat, dacă voi mai fi eu primar, să ofere facilităţi năvodărenilor care vor veni să folosească centrul. Totul depinde de evaluarea Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est. Sper ca proiectul să treacă", a mai spus primarul.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp