Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:16 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arhiepiscopia Tomisului „Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie nu a făcut și nu face politică “

ro

04 Sep, 2023 15:43 1407 Marime text
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a participat pe data de 2 septembrie 2023 la ședința Biroului Politic Național al Partidului Republican, eveniment ce a avut în Stațiunea Olimp. 

În acest context, Arhiepiscopia Tomisului a transmis un comunicat de presă prin care menționează că Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie nu a făcut și nu face politică partinică, respectând întru totul legile statului și prevederile bisericești în vigoare. 

„Față de vehicularea în presă a unor false presupuneri referitoare la asocierea Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, cu una sau mai multe formațiuni politice înregistrate legal în România, Centrul eparhial face următoarele precizări: 

1. Pe data de 2 septembrie 2023, aflându-se în drum spre o mănăstire din Arhiepiscopia Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a primit telefonic rugămintea de a poposi, câteva minute, la reuniunea unei formațiuni politice, pentru a oferi un cuvânt de învățătură (strict religios-moral). Rugăciunea și cuvântul de învățătură  sunt obligație misionară a ierarhului, motiv pentru care nici o solicitarea a unei organizații legale, mari sau mici, fie politice, fie  apolitice, nu a fost refuzată vreodată de către Arhiepiscopul  Tomisului. 

2. Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie nu a făcut și nu face politică partinică, respectând întru totul legile statului și prevederile bisericești în vigoare.

3. Prezența Înaltpreasfințitului la întrunirile organizate de către formațiuni sau persoane politice aparținând întregului spectru de reprezentare, dând curs invitației prealabile a acestora, se rezumă la transmiterea îndemnului general de a fi factori de pace, de moralitate și de progres social, în respect față de valorile religioase, istorice și culturale ale poporului român.

4. Acceptarea acestor invitații reprezintă prilejul de a iniția și de a exercita o misiune creștină pe care nu numai Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie ci orice fiu al Bisericii este obligat să o înțeleagă și să o îndeplinească. Stând blocați în propriul lor turn de fildeș, creștinii nu vor putea niciodată să aibă parte de o societate care să îi respecte.

5. Presupusului răspuns al domnului purtător de cuvânt al Patriarhiei Române îi găsim temei doar în condițiile evidențierii unei culpabilități irefutabile față de raportarea eclesiologic-ontogenezică suprapusă metafizicii kantiene, ambele direcționate în sensul respectării contratului social existent“ - se arată în comunicatul transmis de Biroul de presă al Arhiepiscopiei Tomisului

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei: IPS Teodosie ar trebui să se autosuspende din viața clericală

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu critică, într-o declarație pentru Dezvăluiri, decizia lui Teodosie, despre care spune că dacă ar fi onest ar trebui să se autosuspende din viața clericală:

„Implicarea unui cleric, indiferent de treapta sa, în manifestări publice de natură partinică evidentă, presupune autosuspendarea onestă, fie și temporară, din viața clericală, act dictat de conștiința fidelității față de Biserică și de slujirea pastorală. Onestitatea nu este însă, din păcate, subînțeles omniprezentă. De aceea există un Statut al BOR și hotărâri limpezi pe temă ale Sfântului Sinod al acesteia”.

Citește și: 


Partidul Republican organizează ședința Biroului Politic Național la ConstanțaUPDATE. Strategii politice și pregătiri pentru anul electoral 2024 (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii