Aron Pumnul, mentorul lui Mihai Eminescu, a plecat la cele veșnice acum 153 de ani

Omul de cultură Aron Pumnul s-a născut la 27 noiembrie 1818, la Cuciulata, și a decedat pe 12 ianuarie 1866, la Cernăuți. A fost o personalitate enciclopedică pentru epoca în care a trăit, afirmându-se ca lingvist, istoric literar, filosof, profesor, publicist, militant politic și animator al vieții spirituale a românilor din Bucovina. S-a mai remarcat și ca unul dintre fruntașii Revoluției din Transilvania de la 1848, cărturarul român fiind mentorul și profesorul poetului Mihai Eminescu.
 
S-a născut în familia unor țărani iobagi români. Primii ani de studiu au fost la o școală începătoare - Liceul Romano-Catolic din Odorheiul Secuiesc -, însă abia la vârsta de 14 ani, deoarece era bolnav de inimă. Cursurile gimnaziale le-a făcut la Blaj, la Liceul Episcopal - cinci clase, în anul 1836. A mai studiat și la Cluj, unde a absolvit cursurile de filosofie. Perioada în care a fost elev la Blaj se va regăsi și în scrierile sale, deoarece a trăit o viață aspră acolo.
 
În anul 1843 devine profesor de filosofie la Blaj și, în același an, pentru că fusese un student excepțional și un profesor apreciat, primește o bursă de studii la Viena, la institutul teologic „Sfânta Barbara”, unde a făcut studii temeinice de filosofie, teologie, istorie, literatură, lingvistică și pedagogie.
 
La Viena întemeiază Societatea Teologilor Români, una dintre formele precursoare ale Societății România Jună, creată în 1871, în almanahul căreia Mihai Eminescu își va publica poemul „Luceafărul”.
 
Pe lângă studiile ce țineau de universul teologic, s-a axat și pe filosofie, istorie și filologie. După trei ani de aprofundare la Viena, omul de cultură Aron Pumnul s-a întors la Blaj, tot pe postul de profesor de filosofie.
 
Încă din timpul studiilor de la Viena, Aron Pumnul trimite revistei conduse de George Barițiu „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, primul său studiu de lingvistică. Debutul propriu-zis al viitorului istoric literar coincide cu momentul în care devine colaborator al lui Tomotei Cipariu și, împreună cu el, întemeiază ziarele „Organul luminărei”, ce a devenit în 1848 „Organul Națiunale”, primul ziar românesc cu litere latine. Un alt ziar pe care l-a înființat a fost „Învățătorul poporului” - tot în anul 1848.
 
Cărturarul se implică activ în evenimentele revoluționare de la 1848, fiind principalul artizan al primei adunări de la Blaj, cunoscută sub numele de „Adunarea din Duminica Tomii” din 30 aprilie 1848. Aron Pumnul a fost adept și al etimologismului, publicând la Cernăuți, în 1850, „Convorbiri între un tată și fiul lui asupra limbei și literelor românești”.
 
Din pricina participării sale la revoluție, Aron Pumnul este condamnat la moarte de către puterea maghiară stăpânitoare în Transilvania acelor vremuri. Se refugiază în Țara Românească, fiind numit de către Guvernul Provizoriu de la București comisar de propagandă, având misiunea de a explica poporului spiritul noii Constituții.

 
De Bucovina s-au legat cei mai rodnici ani din viața lui Aron Pumnul, deoarece se manifestă ca un autentic apostol al românismului.
 
Potrivit Wikipedia, „Lepturariul său reprezintă prima crestomație a literaturii române, incluzând teste bisericești, creații folclorice și ale unor scriitori culți din toate provinciile locuite de români”.
 
Chiar dacă în anul 1860 a fost invitat să predea la Universitatea din Iași, refuză acest lucru, deoarece spunea că locul său este lângă tinerii bacovineni, pe care voia sa îi educe în spirit național.
 
De remarcat este faptul că Aron Pumnul a întemeiat prima bibliotecă de cărți românești, găzduită chiar în casa lui. Printre elevii care aveau grijă de această bibliotecă se număra și Mihai Eminescu. Tot cărturarul s-a implicat și în primele alegeri libere din Bucovina autonomă în anul 1861 și a depus mari eforturi pentru acordarea de burse studenților excepționali, dar săraci, el însuși fiind, în copilărie, defavorizat din această cauză.
 

În anul 1932 a fost dezvelită o placă comemorativă la casa părintească a lui Aron Pumnul, iar în curtea bisericii din Cuciulata a fost ridicat un bust al acestuia. Pentru a-i cinsti memoria lui Aron Pumnul, Mihai Eminescu scrie poezia „La mormântul lui Aron Pumnul” în semn de prețuire pentru tot ceea ce l-a învățat de-a lungul anilor.

„La mormântul lui Aron Pumnul

Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,
Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;
C-acuma din pleiada-ți auroasă și senină
Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,
Se stinse-o dalbă stea
Metalica, vibrânda a clopotelor jale
Vuiește în cadență și sună întristat;
Căci, ah! geniul mare al deșteptării tale
Păși, se duse-acuma pe-a nemuririi cale
Și-n urmă-i ne-a lăsat!
Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt și mare,
Col? unde te-așteaptă toți îngerii în cor,
Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântare
Și-ți împletesc ghirlande, cununi mirositoare,
Cununi de albe flori!
Te plânge Bucovina, te plânge-n voce tare,
Te plânge-n tânguire și locul tău natal;
Căci umbra ta măreață în falnica-i zburare
O urmă-ncet cu ochiul în tristă lăcrimare
Ce-i simț național!
Urmeze încă-n cale-ți și lacrima duioasă,
Ce junii toți o varsă pe trist mormântul tău,
Urmeze-ți ea prin zboru-ți în cânturi tânguioase.
În cânturi răsunânde, suspine-armonioase,
Colo, în Eliseu!...”