Artistii din centrele de plasament (galerie foto)

20 Dec, 2008 02:20
ZIUA de Constanta
1941
Marime text
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa a
organizat, ieri, o expoziţie cu vânzare într-un mare centru comercial.
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, copii din centrele de plasament din judeţul nostru au realizat o serie de obiecte dedicate Crăciunului. Beneficiarii acestui proiect sunt copiii neglijaţi de familii, abandonaţi, cazurile sociale, cei cu handicap fizic sau mental. La expoziţiei au participat zece centre de plasament, printre care Cristina, Poarta Albă, Techirgiol, Traian şi Ovidiu. Produsele făcute de mâinile celor mici erau diverse, colorate, bine realizate şi nu în ultimul rând foarte ieftine. Obiectele aflate la vânzare erau etichetate cu numele fiecărui copil, vârsta şi centrul din care provin. Fondurile obţinute vor fi folosite pentru necesităţile celor din centrele de plasament participante la expoziţie. Copiii au muncit din luna octombrie la produsele expuse. Printre exponate erau măşti colorate, îngeraşi, lumânări, vaze, magneţi de frigidere, tablouri, sculpturi, toate făcute integral de copii, cu sprijinul cadrelor didactice care îi îngrijesc. O parte dintre capodoperele celor mici vor fi păstrate de aceştia în centre sau vor fi făcute cadou persoanelor dragi lor. Terapia ocupaţională este una dintre cele mai bune soluţii pentru a-i face pe cei mici să uite de necazuri şi probleme, susţin cadrele didactice. Aşadar, dacă doriţi să achiziţionaţi ceva de calitate, la preţuri mai mult decât rezonabile, puteţi cumpăra cu încredere obiectele făcute de copiii din centrele de plasament.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii