Asa aratau garajele inainte de "atacul" rromilor (galerie foto)
Asa aratau garajele inainte de "atacul" rromilor (galerie foto)După cum vă anunţam în ediţia precedentă, în zona amintită, pe locul unde în urmă cu o săptămână erau mai bine de zece garaje, acum au rămas doar urmele acestora. Mult moloz, geamuri sparte, bucăţi de materiale de construcţii şi zeci de rromi care încearcă să distrugă ce-a mai rămas din fostele garaje. Imaginile pe care le-am surprins vinerea trecută, sunt departe de România secolului 21, şi foarte aproape de ţările africane: copii de rromi urcaţi pe garaje şi încercând cu topoare să spargă acoperişurile garajelor, femei cu copii în braţe care spărgeau lemnele rămase şi copii alergând cu câte un fier sau bucată de cărămidă în mână.
Unul dintre proprietarii unui garaj din zonă pe care l-am întâlnit vineri, care a surprins momentul în care, se pare cu acceptul autorităţilor locale, au distrus construcţiile, ne-a predat mai multe poze în care se poate vedea stadiul la care se aflau acestea. Autorităţile constănţene au dat din umeri, precizând că de vină sunt de fapt rromii, în vreme ce poliţia susţine că locul pe care se află garajele trebuia eliberat până la 1 aprilie, iar proprietarii le-ar fi dat acceptul grupurilor de rromi să elibereze zona până la această dată. Adevărul se pare că este pe undeva la mijloc de vreme ce declaraţiile oficiale ale poliţiei, direcţiei Corp Control şi ale unuia din proprietarii din zonă nu coincid.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- URSAN F. 29 Mar, 2010 09:50 De ce Primăria nu trimite o firmă să adune mizeria făcută în zonă. Este un focar de infecţie, pericol de accidente, capcană pentru cauciucurile maşinilor. DE CE ??? Cine face curăţenie acolo? Tot echipele de "colaboratori" - ţigani ai Primăriei ????
- URSAN F. 29 Mar, 2010 09:34 Pe prelungirea Tulcei în zona unităţilor militare ţiganii fac legea. Au devastat garajele de acolo, precum termitele sub ochii poliţiei de la secţia 2 care a spus că nu au ce să le facă. Ţiganii au spus că au fost anunţaţi de Primărie că zona se demolează. Tot este un jaf la drumul mare din avutul oamenilor. Urmează o nouă concesionare fabuloasă ? Pe 23.03 o maşină a pimăriei (Logan alb cu doi bărbaţi şi o femeie) urmaţi la un interval scurt de timp de un val de ţigani. Oare cei de Primărie au avut bunul simţ să anunţe Poliţia Cominitară, care ar trebui să supravegheze aceată demolare-jaf ? Ţiganii sunt noii demolatori ai PRIMĂRIEI? Ce afaceri dubioase se vor face pe acest teren de Primăria a trimis ţiganii pe post de sperietori şi exterminatori (unii dintre ei fiind chiar violenţi). Au furat tot ce se putea din garajele oamenilor smulgâng porţile, spărgând acoperişul sau fundul garajelor apoi devastând tot. Întăi magneţii taie tot ce este metal, apoi cariile iau tat ce este lemn. Foloseau copii de 4,5 ani să intre prin crăpături (expunăndu-i la pericole). Oare protecţia copilului ce spune? Aşteptăm sprijinul dumneavostră în a arata faţa acestor fiinţe antisociale pe care legea ne obligă să le respectăm, dar care nu au nici un dumnezeu şi pentru care legea nu are nici o valoare. Un fost proprietar de garaj în zonă, pentru care am plătit taxă la Primărie de 280 lei şi care mi-a fost devastat de ţigani sub ochii Poliţiei sect. 2.