Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:52 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociația Elevilor din Constanța acuză autoritățile de blocarea dreptului elevilor la transport gratuit. Reacția CJC

ro

04 Aug, 2021 14:40 1474 Marime text
  • Mihai Lupu a avut o întâlnire cu reprezentanții tuturor partidelor politice care fac parte din CJC, convenind cu aceștia convocarea unei ședințe extraodinare, pentru a supune dezbaterii plenului CJC, proiectul de hotărâre privind transportul public județean.
 
Asociația Elevilor din Constanța (AEC)a solicitat  consilierilor județeni să nu voteze proiectul nr.115 privind gestionarea transportului județean, menționând că proiectul va bloca în continuare dreptul elevilor la transport gratuit după 9 luni de ilegalitate.

 
Astăzi, 4 august a.c., a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Județean Constanța, în care, la primul punct de pe ordinea de zi, s-a aflat aprobarea proiectului nr. 155/13.07.2021 privind gestiunea transportului județean.
 

La nivelul proiectului nu este prevăzută acordarea de compensații pentru operatori în vederea asigurării transportului gratuit al elevilor, astfel urmând ca legea să fie în continuare încălcată, după 9 luni în care dreptul elevilor nu a fost respectat.
 
Mai mult, neregulile din cadrul proiectului au fost semnalate de către Asociația Elevilor din Constanța, prin intermediul unei serii de amendamente transmise către Consiliul Județean, cât și față în față, în cadrul dezbaterii publice cu privire la proiect, dezbatere unde cei prezenți au afirmat că vor modifica proiectul în funcție de cele semnalate.
 
Marți, 3 august a.c., a avut loc o ședință de lucru în vederea modificării  proiectului, ședință unde i-a fost refuzat accesul președintelui AEC, Ariana Dudună. Totuși, în urma ședinței nu a apărut nicio modificare legată de transportul elevilor în proiect, precizează reprezentanții AEC. 

 
În acest sens, AEC a solicitat consilierilor județeni să nu voteze în ședința de astăzi proiectul. În cazul în care proiectul va trece, Asociația Elevilor din Constanța va depune o plângere penală pentru abuz în serviciu pe numele fiecărui consilier ce va vota în favoarea sa
 
Asociația Elevilor din Constanța a menționat că a depus niște amendamente cu privire la transportul elevilor, care nu au fost luate în considerare.

Iată răspunsul CJC 


Față de reacțiile reprezentanților Asociației Elevilor din Constanța, apărute în spațiul public în urma ședinței de ieri, 3 august 2021, Consiliul Județean Constanța face următoarele precizări:

Ședința de lucru, condusă de Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a fost convocată în scopul expunerii și analizei propunerilor și amendamentelor aduse de toți factorii interesați, la proiectul de hotărâre HCJ Nr. 155, privind transportul public județean de persoane.  Mai exact, ședința s-a desfășurat sub forma unei comisii de lucru interne, formată din angajați ai aparatului de specialitate al Consiliului Județean Constanța și consilierii județeni - reprezentanți ai tuturor partidelor politice. Menționăm că activitatea aparatului de specialitate a CJC nu este una publică,  motiv pentru care, la lucrările acestei comisii de lucru, nu au fost invitați factorii externi.

Recent, la sediul instituției, a avut loc o ședință pe aceeași temă, la care au participat și factorii externi interesați de proiectul ce prevede gestionarea transportului public județean. Asociația Elevilor din Constanța nu poate reproșa instituției “refuzul la comunicare”, având în vedere că, în cadrul acelei ședințe, reprezentanții elevilor, au fost invitați să își expună punctul de vedere și propunerile de îmbunătățire a proiectului de hotărâre, din viziunea și cunoștințele juridice ale elevilor. Reiterăm faptul că, președintele CJC, Mihai Lupu, a analizat și a luat în considerare, în limita prevederilor legale, toate amendamentele și propunerile transmise, atât din partea Asociației Elevilor Constanța, cât și cele venite de la grupurile de consilieri județeni și cele ale operatorilor de transport.

Redăm, în continuare, declarația Președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, în urma comisiei de lucru întrunite ieri, 3 august 2021:

M-am implicat de la bun început în proiectul privind transportul public județean de persoane și consider că transparența este cea mai importantă componentă în ducerea la îndeplinire a acestuia, dar și în identificarea celor mai bune soluții pentru a rezolva problemele de transport ale elevilor și ale persoanelor cu dizabilități. Acest serviciu trebuie să fie unul corespunzător și să întrunească toate condițiile necesare unui transport civilizat în tot județul Constanța. Am ținut cont de toate amendamentele și propunerile transmise, atât de la grupurile de consilieri județeni, cât și cele venite de la Asociația Elevilor și de la transportatori. Condițiile oferite călătorilor, cât și frecvența curselor trebuie să corespundă necesităților și să asigure cetățenilor un transport public la nivel european. Nu vom mai tolera aglomerarea mijloacelor de transport sau conducatorii auto care nu respectă graficele stabilite sau capacitatea de transport a autovehiculului pe care îl operează. Pentru a lămuri toate aceste aspecte, am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții tuturor partidelor politice care fac parte din CJC, convenind cu aceștia convocarea unei ședințe extraodinare, pentru a supune dezbaterii plenului CJC, proiectul de hotărâre privind transportul public județean.

 


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii