Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:59 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociaţia Elevilor din Constanţa „Statutul Elevului” a fost depus la Ministerul Educației. Ce solicitări sunt vizate

ro

01 Feb, 2024 14:32 1035 Marime text


 
  • Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov(AEBI), Asociaţia Vâlceană a Elevilor(AVE), Asociaţia Elevilor din Bacău(AEBC), Asociaţia Elevilor din Timiş(AETM) şi Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM), împreună cu organizaţia Salvaţi Copiii au depus un nou Statut al Elevului.

Astăzi, 1 februarie, asociaţiile de elevi din România au depus un nou Statut al Elevului împreună cu organizaţia Salvaţi Copiii la Ministerului Educaţiei, unde toate necesităţile elevilor din România sunt puse la punct, potrivit AEC.

În acest statut se regăsesc prevederi revoluţionare pentru elevi precum:

1. Protecţia elevilor pentru sesizări în interesul public: Crearea unei proceduri care protejeaza elevul în cazul în care orice sesizare să fie scutită de sancţiuni asupra elevilor care aleg să vorbească despre probleme din cadrul unităţii şcolare.

2. Integrarea metodologiei de acordare a feedback-ului: Feedback-ul elevilor oferă profesorilor o perspectivă valoroasă asupra eficacităţii metodelor lor de predare şi a impactului acestora asupra învăţăturii. Feedback-ul trebuie să fie anonim şi să fie acordat fiecărui cadru didactic, iar direcţiile de învăţământ preuniversitar trebuie să fie implicarea în monitorizarea desfăşurării acestui proces.

3. Reglementarea normelor de bază despre igienă şi sănătate: Dotarea cu mobilier se va face corespunzător vârstei şi dezvoltării fizice sau dizabilităţii copiilor şi tinerilor, având în vedere numărul acestora. Fiecare grup sanitar va fi dotat cu hârtie igienică şi coş de gunoi cu capac, pedală şi sac menajer, inclusiv produse de igienă feminină în grupurile sanitare pentru fete.

4. Reglementarea dreptului la odihnă, timp liber şi a temelor: Orarul elevilor nu trebuie să depăşească pentru învăţământul primar 4 ore pe zi; pentru învăţământul gimnazial 5 ore pe zi; pentru invatamantul liceal/tehnologic 6 ore pe zi. De asemenea, programul şcolar nu trebuie să înceapă mai devreme de ora 8:00 şi să nu se termine mai târziu de ora 19:00. O altă modificare importantă este aceea ca elevii nu trebuie sa aibă două sau mai multe evaluări în aceeaşi zi sau în zile consecutive.


Statutul este compus din peste 60 de pagini şi are o structură consistentă. Acest proiect a fost iniţiat de Salvaţi Copiii şi este susţinut de toate asociaţiile de elevi din ţară.

„Elevii au cerut să discute cu un reprezentant al Ministerului Educaţiei pentru a afla punctul de vedere al dumnealor cu privire la statut, însă niciun angajat al instituţiei nu a fost disponibil pentru elevi. Încă o dată, elevii sunt ignoraţi de către autoritatea care ar trebui să le vină în ajutor, să îi asculte şi să îi susţină.

Solicităm Ministerului Educaţiei să analizeze prezentul statut, iar ulterior să îl aprobe pentru ca elevii să beneficieze de un sistem educaţional echitabil”, spun elevii de la AEC.

„Ne-am dorit să discutăm cu reprezentanţii Ministerului, pentru a auzi părerea dumnealor cu privire la statutul propus de noi şi pentru a prezenta noile reglementări absolut esenţiale cu care vine acesta. După cum ne-a obişnuit Ministerul, nu am fost primiţi de nimeni să discutăm deschis şi să colaborăm pentru o variantă optimă a statutului. Sunt curioasă, din câţi secretari şi subsecretari de stat sunt în instituţie, nu a avut nimeni 5 minute ca să discute cu elevii din toată ţara care au venit să prezinte munca depusă şi nevoile lor? Acest statut cuprinde cererile şi nevoile a aproximativ 1000 de elevi consultaţi prin formularul lansat de Salvaţi Copiii şi amendamentele colectate în urma a 3 consultări publice. Ministerul Educaţiei continuă să ne dezamăgească.", a transmis și Lorena Drăguşin, preşedinte AEC.


Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) este singura organizaţie de reprezentare a elevilor din judeţul Constanţa, fiind prima asociaţie reprezentativă independentă a elevilor, cu personalitate juridică, apărută în România, fiind înfiinţată în anul 2013 din nevoia de a exista o organizaţie independentă, condusă de elevi, care să reprezinte drepturile şi interesele elevilor. 

Citește și
Asociația Elevilor din Constanța solicită rezilierea contractului Consiliului Județean Constanța cu operatorul de transport “Metropolitan”!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii