Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:31 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociația „Împreună pentru Viitor” aduce o rază de lumină în viața bătrânilor din Constanța, în luna martie (FOTO)

ro

04 Mar, 2024 15:49 838 Marime text
Asociația „Împreună pentru Viitor” desfășoară proiectul "Voluntariat pentru Bunici", care a început în octombrie 2017 și continuă și în prezent, cu o pauză în timpul pandemiei.

Centrele în care voluntarii Asociației organizează ateliere și evenimente cu artiști locali sunt: „Elysium Residence” din Eforie Nord și Centrele Rezidențiale pentru Vârstnici „Nikolas” și „Zig-Zag” din Costinești.

Proiectul are ca scop socializarea, organizarea de evenimente și ateliere menite să aducă alinare și bună dispoziție în viața persoanele vârstnice, au transmis reprezentanții Împreună pentru Viitor Constanța, asociație nonguvernamentală.

De fiecare dată mergem în centrele de bătrâni cu multă nerăbdare și entuziasm, organizăm evenimente tematice și încercăm să-i surprindem mereu cu ceva nou. La rândul lor, bătrânii rămân impresionați de implicarea voluntarilor și așteaptă să revenim cât mai curând.

„Activitățile desfășurate de Asociația Împreună pentru Viitor și Asociația Kronos în cadrul Proiectului Voluntariat pentru bunici reprezintă speranța, bucuria, zâmbetul, dorința de a trăi frumos. Înseamnă dăruire, iubirea de semeni, încredere, devotament, pasiune, îmbrățișări, visuri împlinite, nostalgie, melancolie, cunună împletită din dorințe și împliniri, din trecut, prezent și viitor. Bucurii și dureri, înțelepciune și neputință, dorința de a fi util în ciuda vârstei, durerea de a ști multe și de a nu mai avea audiență.

Fiecare întâlnire cu voluntarii reprezintă o rază de soare, de speranță, în viața fiecăruia dintre noi.

Mulțumim că existați, mulțumim că am avut șansa să vă întâlnim și să colaborăm, mulțumim că dați sens vieții chiar și în faza bătrâneții” - Maria Marinescu - Președinte Asociația “Kronos”.

O nouă activitate pregatită a fost cu ocazia zilei de 1 martie, zi în care voluntarii Asociației împreună cu tinerii de la Biblioteca/Ludoteca Cobadin coordonați de Telehoi Cristiana și elevii de la Liceul Cobadin reprezentați de director Grassu Mariana au adus un pic de bucurie și câte un mărțișor confecționat cu multă dragoste bătrânilor care ne-au înveselit copilăria și ne-au răsfățat cu răbdare și grija lor.



Foto: Asociația „Împreună pentru Viitor”



Citește și:

Imaginea zilei ConstanțaDragostea nu are bariere de vârstă (FOTO)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii