Asociații din Israel s-au retras din firma tulceană Ben Ari Negev Industrial. O firmă din Constanța a preluat controlul
Asociații din Israel s-au retras din firma tulceană Ben Ari Negev Industrial. O firmă din Constanța a preluat
18 Nov, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
1902
Marime text
- Ca urmare a cesiunii, s-a realizat cooptarea ca asociat unic a Nouconst MS - S.R.L
Ben Ari Negev Industrial SRL a suferit modificări, conform deciziei recent publicate în Monitorul Oficial al României.
Asociații, Elyakim Ben Ari LTD, societate cu răspundere limitată constituită şi funcţionând în conformitate cu legile din Israel, având sediul social în Hahadarim, Ashdod, Israel, respectiv Daniel Ben Ari LTD, societate cu răspundere limitată constituită şi funcţionând în conformitate cu legile din Israel, având sediul social în Netaim, Israel, deţinând împreună toate cele 100 de părţi sociale în valoare de 17,79 lei fiecare şi reprezentând 100% capitalul său social, în temeiul prevederilor art. 202 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale rep. şi modif., precum şi ale actului constitutiv al Societăţii, am hotărât, în unanimitate, următoarele:
- Asociatul cedent Elyakim Ben Ari LTD cesionează Soc. Nouconst M.S. - S.R.L., cu sediul social în oraşul Ovidiu, incinta Port Ovidiu, iar aceasta primeşte, ca cesionar, toate cele 99 (nouăzecişinouă) părţi sociale, cu o valoare nominală de 17,79 lei şi o valoare totală de 1.761,21 lei şi reprezentând 99% din capitalul social al Societăţii.
- Asociatul cedent Daniel Ben Ari LTD cesionează Soc. Nouconst MS - S.R.L., cu sediul social în oraşul Ovidiu, incinta Port Ovidiu, iar aceasta primeşte, ca cesionar, una parte socială, cu o valoare nominală de 17,79 lei şi reprezentând 1% din capitalul social al Societăţii.
Cesiunea părţilor sociale în conformitate cu cele prevăzute la art. 1 şi 2 de mai sus se realizează la preţul total de 500.000 Euro, în termenii şi condiţiile prevăzute de contractul de vânzare-cumpărare părţi sociale încheiat între cedenţi şi cesionar la data de 17.05.2022.
Ca urmare a cesiunii, s-a realizat cooptarea ca asociat unic a Nouconst MS - S.R.L., cu sediul social în oraşul Ovidiu, incinta Port Ovidiu, jud. Constanţa. Ceilalți asociați se retrag din firmă.
Ben Ari Negev Industrial SRL
Firma este fondată în anul 2006 și are sediul social în localitatea Isaccea, orașul Isaccea, județul Tulcea. Asociat unic este firma Nouconst MS SRL, cum prezentam mai sus, iar administrator este Marian Vlad Aramă. Firma are ca principală activitate „Extracția pietrei ornamentale și a pietrei pentru construcții, extracția pietrei calcaroase, ghipsului, cretei și a ardeziei”.
În anul 2021, firma a raportat 20 de salariați, la o cifră de afaceri de 12.915.715 lei, cu o pierdere de 3.167.179 lei.
Nouconst MS SRL
Firma este înființată în anul 2018, are sediul social în Ovidiu, incinta Port Ovidiu și este controlată de asociat unic Marin Sîrbu. Tot el deține și calitatea de administrator al firmei, care are ca activitate principală transporturi rutiere de mărfuri. În anul 2021, firma a raportat 6 salariați, o cifră de afaceri de 2.573.460 lei și un profit de 1.298.727 lei.
Reamintim că, în anul 2019, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a atribuit un contract în urma unei licitații publice având ca obiect achiziția de piatră spartă pentru balastarea liniilor de cale ferată. Atribuirea a avut loc la data de 5 octombrie 2019, iar potrivit anunțului, CFR a dorit achiziția de piatră spartă pentru balastarea liniilor de cale ferată, utilizată la întreținerea curentă, reparația periodică și reparația capitală a liniilor de cale ferată în exploatare. Valoarea finală a contractului este de 424.877 de lei. Ben Ari Negev Industrial SRL este firma câștigătoare.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a semnat cu o firmă din Tulcea. Ce va livra aceasta la Constanța (document)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii