Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:20 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astăzi a debutat Comandamentul Litoral 2022. Ce spune Horia Constantinescu

ro

16 Jun, 2022 16:15 1886 Marime text


Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a demarat Comandamentul Litoral 2022. Acțiunile de control au început în această dimineață, 16 iunie 2022 și vor continua până pe 15 august 2022.

Horia Constantinescu, președintele ANPC, a precizat pentru ZIUA de Constanța că în primele două săptămâni, se axează mai mult pe informare și consiliere. „Au început de azi dimineață controalele pe litoral pentru fiecare cele trei puncte. Primele două săptămâni se vor axa pe informare și consiliere, cât și eliminarea situaților grave”, a menționat Horia Constantinescu.

Cele trei puncte sunt la Mamaia, Neptun și Costinești, fiind câte 8 comisari pe fiecare punct, cu doi coordonatori de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Constanța.

De altfel, Horia Constantinescu ajunge mâine, 17 iunie, pe litoral, unde va susține și o conferință de presă în Mamaia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii