Astăzi este Sfânta Maria Mică
Astăzi este Sfânta Maria Mică


Ea este prăznuită pe data de 8 septembrie. Părinţii Fecioarei Maria au fost Ioachim şi Ana.
Ioachim era din seminţia lui Iuda, iar soţia lui, Ana, era fiica
preotului Matthan. Astfel, tatăl Fecioarei Maria era un urmaş
al regelui David, iar mama - o descendentă din familia preoţească a lui
Aaron, împlinindu-se prin aceasta proorocia că Mesia va avea o dublă
descendenţă: împărătească şi preoţească. Cei doi soţi erau
prigoniţi pentru că nu aveau copii, până într-o zi când, datorită
rugilor, arhanghelul Gavriil a adus vestea
cea bună, vestindu-le că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din
pântecele mamei sale şi că va fi un vas ales lui Dumnezeu. Data de 8
septembrie aleasă
pentru prăznuire reprezintă ziua sfinţirii unei biserici închinate
Fecioarei Maria, construita la Ierusalim de către împărăteasa Eudoxia la
începutul
sec. al V-lea.
Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. Bătrânii spun că în această zi rândunelele pleacă spre zonele calde, insectele încep să se ascundă în pământ, iar frigul îşi face simţită prezenţa. De aici si spusa: „O trecut Sântămărie, leapădă şi pălărie!".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp