Astăzi se împlinesc trei ani de la începutul conflictului din Ucraina! În această perioadă, 4.507 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România
Astăzi se împlinesc trei ani de la începutul conflictului din Ucraina! În această perioadă, 4.507 cetățeni


Potrivit IGI, de la începutul conflictului și până la 31 decembrie 2024, un număr de 177.914 cetățeni ucraineni au beneficiat de protecție temporară în România. Procesul de acordare a protecției temporare a fost simplificat, astfel încât cererile să fie soluționate în aceeași zi, permițând beneficiarilor acces rapid la drepturile conferite de lege, inclusiv la educație, servicii medicale și acces pe piața muncii.
În aceeași perioadă, 4.507 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Solicitanții de azil au fost cazați în cele șase centre regionale de proceduri și cazare a solicitanților de azil din România, beneficiind de asistență conform legislației în vigoare.
Trei ani de la începutul conflictului din Ucraina ne reamintesc cât de importantă este solidaritatea și sprijinul oferit celor care au fost nevoiți să își părăsească țara.Inspectoratul General pentru Imigrări a demonstrat respect și responsabilitate, implementând rapid măsuri de sprijin pentru refugiații ucraineni, printre care implementarea eficientă a mecanismului de protecție temporară al Uniunii Europene, facilitarea integrării beneficiarilor prin acces la educație, sănătate, muncă și servicii sociale, precum și cooperarea strânsă cu organizații internaționale, societatea civilă și partenerii instituționali pentru un răspuns adaptat nevoilor acestora.
De asemenea, Inspectoratul General pentru Imigrări asigură un proces transparent și echitabil pentru toți cei care solicită protecție internațională. Procedura include depunerea cererii de azil, interviul preliminar, amprentarea și verificările specifice pentru securitate și identificare, interviul de fond și emiterea documentului temporar de identitate valabil pe perioada procedurii de azil“ - conform IGI.
Citește și:Inspectoratul General pentru Imigrări va continua să ofere ajutor celor care au nevoie de protecție, respectând drepturile fiecărei persoane și aplicând legislația națională și europeană în domeniul migrației și azilului“ - conform IGI
De la începerea conflictului din Ucraina, 4.457 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp