Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:17 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aşteaptă numirea De ce îl vrea PSD-ul pe Dayan Fetislam la Inspectoratul în Construcţii?

ro

11 Jun, 2012 01:00 6598 Marime text
cap_8.jpgPentru doar trei zile, Dayan Fetislam, angajatul lui Radu Mazăre la Primărie, a fost şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Chiar dacă ordinul de numire a fost revocat, se aude că trecerea alegerilor va aduce ordine şi la ISC, prin (re)numirea lui Fetislam. Om de încredere al administraţiei Mazăre, fost şef al Corpului de Control, apoi adjunct al acestuia, pentru a ajunge până la numire şef al Serviciului Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal din cadrul Poliţiei Locale, Dayan Fetislam a tăcut şi... a făcut. Pus în fruntea Inspectoratului în Construcţii, ar trebui să controleze chiar şi activitatea Primăriei.

 Daian_Fetislam_1.jpg

Iar dacă Mazăre îşi va păstra postul (n.r. la închiderea ediţiei nu se cunoştea rezultatul final al alegerilor), întrebarea de pe buzele tuturor a fost: cum ar putea angajatul Dayan Fetislam să-l controleze efectiv pe fostul şef, Radu Mazăre, dar şi Primăria acestuia sau firmele din universul afaceristic al edilului. Mai mult decât atât, aşa cum ZIUA de Constanţa v-a mai arătat, tatăl lui Dayan Fetislam este asociat într-o afacere care îi leagă laolaltă pe mai mulţi dintre subordonaţii administraţiei Mazăre.

Asociaţii

Olgun Fetislam deţine părţi sociale, potrivit Registrului Comerţului, în SC Topal Resort şi în SC Renting Concept. Societatea Topal Resort deţine un proiect de pensiune, o pensiune turistică rurală şi o bază de agrement în comuna Topalu. Alături de Fetislam senior, asociaţi mai sunt Cosmin Mugur Teodorov, Nicoleta Rancichi (soţia lui Sebastian Rancichi de la Consiliul Judeţean), Nicoleta Carmen Şuteanu şi Sorin Gabi Copădineanu. Pe 28 aprilie 2010, prin contractul de vânzare-cumpărare 701, Gabriela şi Vladimir Tănăsescu vând cei 3.000 mp având categoria „teren agricol" şi număr cadastral 10179, în cote egale, către Liviu Pătraşcu, Marian-Cristian Rîşnoveanu, Nicoleta Ilie, Cosmin-Mugur Teodorov, Olgun Fetislam şi Ionuţ-Corneliu Pripişi. Vânzătorii dobândiseră terenul de la Ion şi Ioana Şocarici (1/3), Constantin şi Silvia Babuş (1/3) şi Cosmin Boghiţă (1/3). Evident, nu putem să nu remarcăm numele lui Constantin Babuş, director în cadrul Primăriei conduse de Radu Mazăre. Cine erau cumpărători?! Liviu Pătraşcu - şeful Serviciului de Transport Local şi Organizare evenimente din Primăria Constanţa, Marian-Cristian Rîşnoveanu - angajat Poliţia Locală, Nicoleta Ilie - (viitoarea, la acea dată) soţia lui Sebastian Florin Rancichi, angajat al Consiliului Judeţean, Cosmin-Mugur Teodorov, Olgun Fetislam şi Ionuţ-Corneliu Pripişi (fost şef al Corpului de Control, actual adjunct al Poliţiei Locale). Cei şase au plătit pentru cei 3.000 mp „impresionanta" sumă de 2.000 de euro. În mai 2011 s-au decis să vândă terenul. Contractul de vânzare-cumpărare 1032 din 18 mai a.c. arată că Liviu şi Eli Mihaela Pătraşcu, Marian-Cristian Rîşnoveanu, Nicoleta Rancichi (fostă Ilie), Olgun Fetislam şi Corneliu şi Iulia (angajată a CJC) Pripişi au primit 7.400 de lei pentru teren de la SC Topal Resort SRL, reprezentată prin unicul asociat şi administrator Cosmin-Mugur Teodorov. Adică ce au luat în 2010 cu 2.000 de euro au vândut în 2011 cu aproximativ 1.800 de euro.

Legătura Babuş

Şi asociaţii tatălui lui Dayan Fetislam sunt interesanţi. Cosmin-Mugur Teodorov era, în decembrie 2005, unicul asociat al SC Edilservis. Atunci, la final de 2005, Teodorov s-a retras din afacere şi i-a cesionat părţile sociale lui Valentin Ghe. Darie, fratele fostului vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Cristian Darie. Tot în decembrie, dar de această dată 2010, Valentin Darie l-a cooptat în Edilservis pe Radu Babuş, fiul vânzătorilor Constantin şi Silvia, directorul Regiei Autonome de Exploatare a Domeniului Public şi Privat, instituţie aflată în subordinea Primăriei lui Radu Mazăre. Darie s-a retras atunci din firma cu sediul în Mamaia, zona Cazino, terasa nr. 7 şi terasa nr. 8, zona A3. Trecem mai departe, la Nicoleta-Carmen Şuteanu, asociată în Topal Resort. Femeia este asistent-şef la Clinica de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, aflat în subordinea Consiliului Judeţean al lui Nicuşor Constantinescu. În 2004, femeia era unicul asociat al SC Heracris Investment SRL, cu sediul pe strada Taluzului nr. 4. Între timp, în societate a intrat nimeni altul decât vlăstarul familiei Babuş, Radu, cel care conduce organizaţia judeţeană de tineret a PSD. De altfel, dacă dăm crezare Registrului Comerţului, Babuş jr. deţine în continuare părţi sociale în SC Heracris Investment SRL.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • vasile 11 Jun, 2012 08:02 De ce sa il numeasca la Inspectorat? Acolo nu se da concurs?.....AU,,,,,,am uitat, au iesit ei la putere....dar nu au oameni de specialitate, un constructor, daca nu un arhitect....trebuie o labuta din asta, tinara si cu studii de economist facute acum 3 ani....off, off, schimbarea sefilor, bucuria nebunilor.....