Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:33 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atac de tip spoofing (utilizarea frauduloasă a numărului de telefon) în care este folosit numele BNR

ro

20 Sep, 2023 13:12 1541 Marime text
Foto cu rol ilustrativ.

Banca Națională a României a primit o serie de sesizări care semnalau utilizarea numerelor de contact telefonice indicate pe pagina website a BNR (021 313 04 10 sau 021 315 27 50) de către persoane care pretindeau că vorbesc din partea BNR,  în legătură cu presupuse împrumuturi online făcute pe numele celor apelați. Se solicitau date personale, sub diverse pretexte (confirmarea unor cereri de împrumut, ștergerea împrumutului din sistem, date de card etc., în funcție de răspunsurile date de cel contactat).

Atragem atenția că aceste apeluri nu au fost inițiate din rețeaua telefonică a BNR și reiterăm faptul că Banca Națională a României, în calitatea sa de bancă centrală a țării, îndeplinește atribuții reglementate expres de Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, și nu este abilitată să ofere populației produse sau servicii de creditare.

Este important să nu se dea curs solicitărilor de acest tip, venite din partea unor persoane care pretind că sunt salariați sau reprezentanți ai BNR și care invocă pretinse împrumuturi solicitate/aprobate/acordate de BNR și solicită date sau documente cu caracter personal sau  transferuri de bani în diferite scopuri.

Totodată, BNR a sesizat poliția în legătură cu utilizarea frauduloasă a numerelor de telefon și a numelui BNR.

Citește și:

BNR lansează o monedă la împlinirea a 100 de ani de la nașterea lui Ion Voicu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii