Ateneul Român primește distincție din partea Comisiei Europene
Ateneul Român primește distincție din partea Comisiei Europene
19 Apr, 2024 13:51
ZIUA de Constanta
579
Marime text
Ateneul Român se numără printre siturile recunoscute cu valoare istorică și arhitecturală din Uniunea Europeană, marcate pe harta Marca patrimoniului european
Splendidul edificiu primește această distincție din partea Comisiei Europeană în România împreună cu alte 6 situri, pentru rolul semnificativ jucat de către acestea în istoria și cultura Europei, potrivit unui anunț al Ordinului Arhitecților din România.
„Mai mult decât o recunoaștere a importanței europene a edificiului din București și a activității desfășurate în cei 135 de ani de existență, Marca presupune asumarea unui proiect care se va desfășura în anii următori și care va continua și amplifica rolul pe care Ateneul îl are în societate.'' publică Filarmonica "George Enescu".
România este astfel recunoscută pentru valoarea adusă în spațiul european prin patrimoniul deținut, alături de țări precum Austria, Cehia, Germania, Polonia, Slovenia, Spania, Țările de Jos, Finlanda și Italia.
Procesul de selecție are loc o dată la doi ani, iar participarea este deschisă tuturor statelor membre.
Citește și
Salvatorii din Constanța alături de copii, cu „iepurașul pompier”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii